Marcu Badiu pleacă de la SCM Craiova și semnează cu SCM Timișoara
18 ore în urmăLuca Năstruț va continua la CSM Oradea cel puțin până în 2027
18 ore în urmăPedro Nuno Monteiro este noul antrenor secund al lui Saint-Quentin
21 ore în urmăNigel Hayes-Davis pleacă de la Fenerbahce și revine în NBA, la Phoenix Suns
22 ore în urmăTurcia a anunțat lotul preliminar pentru Campionatul European de baschet din 2025
22 ore în urmăFC Argeș Basketball și-a încheiat parcursul în Grupa E cu o victorie importantă, însă, în ciuda eforturilor depuse, drumul echipei se oprește aici. Formația din Trivale a învins vicecampioana României, CSM Oradea, cu scorul de 80-78, într-un meci extrem de echilibrat. Astfel, Argeșul a încheiat grupa cu un bilanț de 3 victorii și 3 înfrângeri.
La finalul partidei, Nebojsa Vidic s-a declarat mulțumit de victoria obținută, dar a exprimat un sentiment de tristețe, știind că drumul echipei din Pitești se încheie în faza grupelor.
„Când suntem primii care învingem Oradea, este un sentiment frumos. Le-am spus jucătorilor să își imagineze că au pornit cursa de la jumătate, ca într-o competiție de alergat, și că va fi greu să câștigăm. Mi-ar fi plăcut să ne calificăm, dar am făcut tot ce am putut. Mă simt mândru de echipa mea pentru modul în care au jucat.”
Antrenorul sârb, a menționat și faptul că echipa mai are nevoie de îmbunătățiri, subliniind că progresul continuu este esențial pentru succesul viitor.
„A fost un joc tactic, cu multe momente dificile. Avem în continuare nevoie de îmbunătățiri, dar în ansamblu nu a fost rău. Sunt mulțumit de cum am jucat și sunt mândru de efortul echipei. Vom continua să construim și să progresăm.”
Nu în ultimul rând, Vidic s-a arătat dezamăgit de formatul competiției și de numărul redus de meciuri la dispoziția echipelor participante
„Putem să regretăm cele două înfrângeri din Polonia și Estonia, dar așa este în sport, trebuie să învățăm din ele. În ceea ce privește competițiile internaționale, nu știu dacă oficialii români din FIBA urmăresc acest interviu, dar cred că ar trebui să se facă ceva legat de formatul competițiilor. Ar fi ideal să participe mai multe echipe și să avem mai multe meciuri în Europa. Toți își doresc asta: să joace mai mult și să aducă mai mulți sponsori. Personal, nu înțeleg grupele cu patru echipe. ”
Pentru FC Argeș Pitești urmează o deplasare dificilă în capitală, la Rapid București. Partida este programată vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:00 și va putea fi urmărită în exclusivitate pe FRB TV.
*foto: fiba.basketball
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
CSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
CSO Voluntari va participa pentru al treilea sezon consecutiv în ENBL
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
CSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!