Stiri

Nenad Jakovljevic îi ia locul lui Duško Ivanović pe banca tehnică a lui Virtus Bologna

Decizia de demitere a antrenorului în vârstă de 68 de ani a fost anunțată vineri prin intermediul rețelelor de socializare ale echipei Virtus Bologna, dar și pe site-ul oficial al clubului. Duško va fi înlocuit de Nenad Jakovljevic, care a fost antrenor secund la Virtus din 2023 pe parcursul mandatelor lui Banchi, iar apoi ale lui Ivanović.

Cu Ivanović pe bancă, Bologna a câștigat campionatul Italiei în sezonul 2024/25 ca urmare a unei reveniri facilitată de acesta. Muntenegreanul a fost adus la echipă pe parcursul sezonului tocmai ca înlocuitor pentru Banchi, al cărui parcurs în respectivul sezon lua o traiectorie descendentă. După ce a câștigat campionatul în Italia sezonul trecut, Bologna a cunoscut un nou parcurs pozitiv în acest sezon, în care se află pe primul loc în campionat.

Italienii se află însă pe locul 16 din EuroLeague după un sezon în care nu au reușit să își îndeplinească obiectivul, cu un bilanț de 13-20. În ultimul meci au pierdut cu 103-87 împotriva celor de la Milano în derby-ul italian din EuroLeague și ulterior a fost anunțată oficial demiterea.

Cine este Nenad Jakovljevic, noul principal?

Sârbo-italianul în vârstă de 37 de ani a fost secund pe banca tehnică a lui Virtus și este secund pe banca tehnică a Serbiei din 2022. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o în Italia, acolo unde a coordonat echipe de juniori.

În 2015, s-a lipit de Bayern München, unde era secundul lui Svetislav Pešić. Ulterior, și-a continuat parcursul la Trento (coordonator al echipelor de juniori pentru cinci sezoane), iar apoi la Steaua Roșie Belgrad în calitate de asistent, echipă alături de care a câștigat campionatul în Serbia. De la Steaua Roșie a ajuns la Bologna, unde a câștigat campionatul sub conducerea principalului Ivanović și acum urmează să-și facă debutul în calitate de principal începând cu următoarea etapă din EuroLeague.

Următoarea partidă va fi împotriva francezilor de la Paris într-un meci fără miză, întrucât niciuna dintre echipe nu mai are șanse matematice de calificare în play-off.

*Foto: EuroLeague

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!