Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet feminin
2 ore în urmăSCM Craiova l-a transferat pe DeAndre Dishman din campionatul Serbiei
6 ore în urmăEchipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
9 ore în urmăCSM Oradea a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon competițional
1 zi în urmăPavle Reljic și-a prelungit contractul cu CSM Târgu Mureș până în 2026
1 zi în urmăAzi-noapte, New York Liberty a primit din nou vizita lui Washington Mystics, în prima rundă a playoff-ului WNBA. Trupa lui Sandy Brondello izbutise să își adjudece partida inaugurală cu scorul de 90 la 75, după o prestație excelentă a Sabrinei Ionescu.
Liberty a continuat să o domine pe Mystics și în debutul meciului al doilea, conducând la pauză la o diferență de 11 puncte, 46-35, și părând că totul este sub control. Însă, după revenirea de la vestiare, formația oaspete a arătat o altă față, iar diferența de pe tabelă a devenit din ce în ce mai mică. Înaintea actului decisiv, gazdele mai aveau un avans de doar o posesie și, la finalul timpului regulamentar, scorul era egal: 76-76.
În prelungiri, profitând de susținerea venită din tribune și de experiența mai mare a jucătoarelor, New York Liberty a izbutit să se redreseze și să își asigure o victorie complicată, 90-85, care o trimite mai departe, în semifinalele ligii nord-americane de baschet feminin.
Breanna Stewart, cu 27 de puncte, 9 recuperări, 3 capace, 2 pase decisive și 2 intercepții, a fost cea mai bună jucătoare a învingătoarelor. Din lotul lui Brondello s-au mai remarcat Jonquel Jones (19 puncte, 14 recuperări, 3 capace), Betnijah Laney (19 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări) și Sabrina Ionescu (11 puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive, 2 intercepții).
De partea cealaltă, Natasha Cloud a adunat 33 de puncte, 9 pase decisive, 6 recuperări, 4 intercepții și 2 capace, iar Brittney Sykes a avut 14 puncte, 12 recuperări și 4 pase decisive.
În penultimul act al playoff-ului, New York Liberty se va duela în sistemul de „cel mai bun din 5 meciuri” cu învingătoarea seriei dintre Connecticut Sun și Minnesota Lynx. Momentan, scorul este 1 la 1, la noapte urmând să aibă loc confruntarea decisivă.
În cealaltă semifinală, se vor întâlni Las Vegas Aces și Dallas Wings, trupe ce au trecut cu 2-0 de Chicago Sky și Atlanta Dream.
*foto: wnba.com
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!