Dinamo București o învinge pentru a doua oară în sezon pe CSO Voluntari
12 ore în urmăRapid București câștigă derby-ul începutului de an din LNBF
13 ore în urmăVictorie categorică pentru CSM Oradea în fața lui CSM Târgu Jiu
14 ore în urmăMihai Silvășan: „Ne dorim să corectăm evoluția din meciul cu Veneția”
22 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca își propune să obțină al cincilea succes consecutiv în Liga Adriatică, în deplasarea de la KK Igokea
23 ore în urmă
Alpe Adria Cup a desemnat MVP-ul primelor două luni din sezonul 2022/2023, Nikola Gajic fiind cel care a primit distincția. Jucătorul Timișoarei a fost aproape de medii de double-double în septembrie și octombrie.
În cele trei partide pe care SCM Timișoara le-a avut până în acest punct, Gajic a adunat 15.0 puncte, 9.3 recuperări, 3.3 pase decisive și 1.3 intercepții în medie, cifre care l-au ajutat să devină MVP în opinia organizatorilor competiției.
Gajic are procentaje de 66.7% de la două puncte, 47.8% de la distanță și 80% de la libere, iar cele 15 recuperări reușite în fața lui Rogaska îl plasează pe locul secund la această categorie în actualul sezon.
„Nu știam la ce să ne așteptăm la prima participare în Alpe Adria Cup, dar suntem fericiți pentru cât de bine am început și sperăm să continuăm la fel. Este o competiție bună și un plus pentru baschetul românesc, pentru că încă o echipă joacă pe plan european.
Este un premiu individual, dar colegii m-au ajutat să obțin această distincție și le sunt recunoscător.”, a spus Gajic pentru alpeadriacup.com.
SCM Timișoara are 3-0 bilanț în grupa D, câștigând meciurile de până acum la o diferență medie de aproape 22 de puncte. Bănățenii revin în competiție pe 12 noiembrie, când primesc vizita lui KK Zabok.
*foto: Facebook Leii din Banat - Baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara
U-BT Cluj-Napoca aduce clarificări referitoare la remunerația oferită lui S...
Jeffery Taylor, impresionat de suporterii lui U-BT Cluj: „Sunt incredibili”
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
Mihai Silvășan: „Am fost cam confortabili după șase victorii la rând”
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
Daron Russell, pe locul al doilea în MVP Race în BKT EuroCup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!