Darius Căruțașu, pentru prima dată în lotul echipei mari a lui Anadolu Efes Istanbul
7 ore în urmăSteaua București a învins-o pentru a doua oară în actuala stagiune pe Corona Brașov
8 ore în urmăMihai Silvășan și Iverson Molinar au prefațat duelul cu Hamburg Towers din EuroCup
12 ore în urmăHamburg Towers va evolua pentru a doua oară în ultimii doi ani în BTarena
12 ore în urmăA venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
13 ore în urmă
Nikola Mirotic a fost desemnat MVP-ul sezonului 2021-2022 în Euroligă, starul lui FC Barcelona primind distincția cu o zi înaintea debutului Final Four-ului de la Belgrad. Baschetbalistul i-a devansat în top pe Mike James (AS Monaco) și Sasha Vezenkov (Olympiacos Pireu).
Mirotic a primit premiul din partea legendarului antrenor Zeljko Obradovic, baschetbalistul adunând medii de 16.6 puncte și 5.1 recuperări în acest sezon, contribuind la clasarea Barcelonei pe primul loc în sezonul regulat al întrecerii, cu un bilanț de 21 de victorii și 7 înfrângeri.
Cu prestațiile sale din acest sezon al Euroligii, Nikola Mirotic a devenit abia al doilea jucător în istoria competiției cu procentaje de 65-45-85 la nivelul aruncărilor. Acesta a avut 65.6% la aruncările de două puncte, 45.5% de la distanță și 87.5% la linia de fault. De asemenea, a condus ierarhia în întreaga competiție la indicele eficienței în medie, cu 19.4.
„Este o mare plăcere pentru mine, mai ales că am primit această distincție de la Zeljko Obradovic. Mulțumesc echipei mele, FC Barcelona, întregii organizații, antrenorilor și jucătorilor. E o muncă de echipă.”, a spus Mirotic după ce a primit titlul de MVP, citat de eurohoops.net.
Nikola Mirotic was presented with the EuroLeague MVP award in Belgrade by none other than legendary Zeljko Obradovic 🤝 pic.twitter.com/keN6DS8eIV
— BasketNews (@BasketNews_com) May 18, 2022
Mirotic a fost ales MVP-ul lunii în octombrie și noiembrie, dar și MVP-ul rundei în trei ocazii în acest sezon. Pe lângă titlul de MVP al sezonului, Nikola Mirotic a fost inclus și în echipa ideală a competiției, alături de Mike James (AS Monaco), Shane Larkin (Anadolu Efes), Walter Tavares (Real Madrid) și Sasha Vezenkov (Olympiacos Pireu).
Un singur jucător de la FC Barcelona a primit premiul de MVP al sezonului în Euroligă în trecut, fiind vorba despre Juan Carlos Navarro în stagiunea 2008-2009.
Final Four-ul de la Belgrad începe joi, 19 mai, când sunt programate semifinalele, după următorul program: Olympiacos – Anadolu Efes (ora 19.00) și FC Barcelona – Real Madrid (ora 22.00). Anadolu Efes Istanbul este deținătoarea trofeului.
*foto: euroleaguebasketball.net
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
Mihai Silvășan: „Am fost cam confortabili după șase victorii la rând”
Seria de victorii a lui U-BT Cluj, oprită în Italia după eșecul cu Umana Re...
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!