Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
3 ore în urmăCSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
7 ore în urmăOficial. Arturo Alvarez rămâne antrenorul principal al lui CS Vâlcea 1924
8 ore în urmăCSO Voluntari va participa pentru al treilea sezon consecutiv în ENBL
9 ore în urmăLaszlo Lazar și Adam Mirkovic continuă la SCM Timișoara
10 ore în urmăEtapa cu numărul patru din FIBA World Cup 2027 European Pre-Qualifiers a adus o victorie extrem de importantă pentru Norvegia în fața Luxemburgului. Naționala nordică a câștigat la Oslo, reușind o revenire de senzație cu scorul de 68-59, joi, 20 februarie, și menține speranțele calificării pentru ultimul meci al grupei B.
Naționala Luxemburgului a început în forță confruntarea, distanțându-se cu cinci puncte consecutive. Norvegienii nu au lăsat garda jos și au răspuns imediat prin Frey și Ndow, restabilind egalitatea. Nici oaspeții nu își doreau o înfrângere, ținând tare de avantajul de pe tabelă, iar după primele 10 minute tabela indica 15-21. Luxemburg a intrat perfect în actul secund și s-a distanțat rapid la o diferență de două cifre, însă gazdele s-au regăsit mai bine în ultimele minute și au menținut suspansul pentru repriza secundă, scor 30-38.
Viitoarea adversară a României a revenit cu un joc total diferit de la cabine și a făcut instrucție cu adversara de ieri seară, care părea șocată de ce vedea și s-a instalat la conducere înaintea ultimelor 10 minute, 52-46. Luxemburg a arătat că poate fi în stare de o revenire și, pe tot parcursul actului decisiv, a fost aproape să revină, dar ultimele minute au adus oboseala, iar aceștia au cedat onorabil, cu 68-59.
Harald Frey a avut o nouă prestație monumentală, adunând 27 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, urmat de Chris-Ebou Ndow, la un pas de double-double, cu 17 puncte și 9 recuperări. Pentru Luxemburg, Oliver Vujakovic a semnat 12 puncte și 6 recuperări, iar Clancy Rugg a terminat cu 9 puncte și 11 recuperări.
Pentru Luxemburg, este final de drum în precalificările pentru Cupa Mondială, terminând toate cele patru meciuri de care dispunea cu un bilanț de 1-3, singura victorie venind în fața tricolorilor. De partea cealaltă, Norvegia se află pe locul secund și speră într-o victorie la Oradea în fața României, care ar putea să o ducă pe prima poziție în Grupa B.
Confruntarea dintre România și Norvegia este programată pentru duminică, 23 februarie, în Oradea Arena, începând cu ora 19:00, și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 4 și Digi Sport 4.
Foto: fiba.basketball
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
DeShawn Stephens a fost prezentat oficial de Treviso Basket, echipă din pri...
Franța a anunțat lotul lărgit pentru EuroBasket 2025
Hapoel Tel-Aviv, printre echipele cu cele mai mari bugete din Euroligă în s...
CSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
CSO Voluntari va participa pentru al treilea sezon consecutiv în ENBL
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!