Travante Williams și-a luat rămas-bun de la CSM Oradea și își va continua cariera în Franța, la Le Mans
2 ore în urmăSUA a devenit campioană mondială la categoria U19 masculin
4 ore în urmăKalif Young și-a prelungit contractul cu CSM Oradea până în 2026
6 ore în urmăDonatas Tarolis s-a despărțit de CSM Oradea și revine în Lituania
2 zile în urmăAinars Bagatskis: „Consider că tragerea la sorți nu este nici rea, nici bună”
2 zile în urmăPanathinaikos Atena a obținut o victorie categorică pe teren propriu în fața lui Anadolu Efes, în etapa a 6-a din Euroligă, desfășurată ieri, 28 octombrie. Elenii au dominat copios prima repriză, au rămas în control și în secvența secundă pentru a se impune la final cu scorul de 95-69.
Daryl Macon Jr. a avut o seară senzațională din spatele semicercului de la 3 puncte, unde a terminat cu 9 coșuri din 12 aruncări. Panathinaikos a marcat 15 coșuri de la distanță în total, față de doar 6 ale turcilor. La pauză diferența pe tabelă era de 17 puncte, scor 52-35. În sfertul trei, Ergin Ataman a cedat nervos, a primit al doilea tehnic și a fost eliminat. Din acel moment partida nu a mai avut istoric și până la finalul sfertului trei diferența a crescut la 23 de puncte. PAO a câștigat și ultimul act și a completat astfel o victorie categorică, 95-69.
Datyl Macon Jr. a fost omul meciului cu 34 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive. Nemanja Nedovic a contirbuit cu 17 puncte. Sant-Ross a contribuit cu 13 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive iar Georgios Papagiannis a terminat în double-double, 12 puncte și 10 recuperări.
Rodrigue Beaubois a fost cel mai bun marcator la oaspeților cu 16 puncte. Elijah Bryant a încheiat cu 15 puncte și 3 recuperări iar Chris Singleton cu 11 puncte și 5 recuperări.
Etapa a 6-a din Euroligă s-a încheiat cu următoarele rezultate:
Unics Kazan vs Baskonia 83-69
Zenit St. Petersburg vs Real Madrid 68-75
ASVEL LYON vs CSKA Moscova 70-68
foto: euroleague.net
Donatas Tarolis s-a despărțit de CSM Oradea și revine în Lituania
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarii din noul sezon al BKT EuroCup
Ainars Bagatskis: „Consider că tragerea la sorți nu este nici rea, nici bun...
CSO Voluntari va participa pentru al treilea sezon consecutiv în ENBL
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarii din noul sezon al BKT EuroCup
CSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
5 comentarii la aceasta stire:
Mda
cu 3 ani în urmă (28.10.2021)Si uite de ce trebuie apreciati jucatori precum Micic (care nu a jucat deloc ieri, nu stiu cand va reveni) si cum poate sa arate o echipa chiar daca are jucatori buni sau foarte buni individual. Desi majoritatea jucatorilor sunt din lotul care a castigat trofeul anul trecut, deci nu ar trebui sa se puna problema de omogenitate a lotului, devine destul de clar cine e liantul adevarat.
Larkin si Bryan sunt tipuri de jucatori orientati preponderent catre joc individual. Orice echipa valoroasa are nevoie si de asa ceva dar....
Atentie
cu 3 ani în urmă (28.10.2021)Micic a jucat in primele 4 meciuri pentru Efes, toate pierdute...
In ultimele 2 a absentat, o victorie si o infrangere...
Nu lipsa lui e cauza rezultatelor de anul asta...
@gyke
cu 3 ani în urmă (28.10.2021)Dupa parerea dvs. care ar fi cauzele?
Recunosc ca in acest sezon nu am avut prea mult timp sa vad meciuri prea multe si probabil imi completez "artificial si nefondat" opinia cu ce am vazut si stiam din sezonul trecut (de exemplu cand Larkin a fost accidentat, Anadolu s-a descurcat bine si atunci jocul a devenit parca mai colectiv si cu contributii notabile si de la alti jucatori)
@pipzn
cu 3 ani în urmă (28.10.2021)e destul de greu de dat un verdict...
da, a ramas acelasi lot in proportie de 90%, dar cred ca jucatorii si-au pierdut din motivatie, dupa 2 sezoane foarte bune, mie imi par destul de blazati in teren, si-au pierdut foamea parca...
In plus, si celelate echipe au inceput sa-i cunoasca mai bine si le e mult mai greu.
Cred totusi ca isi vor reveni pe parcursul sezonului, deoarece valoarea este acolo.
sa vedem cum vor reactiona vineri, teoretic ar trebui sa se razbune pe zalgiris dupa dezastrul de aseara...
@gyke & @pipzn
cu 3 ani în urmă (28.10.2021)Sanli era foarte important în agrenajul echipei iar plecarea lui de la Anadolu s-a simțit. Nu calitățile lui peropriuzis erau cele care-l făceau util, sinergia cu echipa era partea cea mai importantă. Așadar, fără un om mare care ducea minute bune pe parchet se schimbă lucrurile.
Apoi, de ceva vreme nu joacă nici Simon (de care poate multă lume a uitat), un alt jucător important pentru echipă. Iar asta, dublat de situația lui Micic e iar un factor care complică mult viața echipei.
Da, una peste alta, nu uitați că anul trecut prin iarnă Anadolu ajunsese aproape un fel ciuca bătăilor... încă au destulă calitate și potențial să revină și să se bată iar pentru final 4. Și spun asta din perspectiva cuiva care nu-s fanul lor.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!