Travante Williams, fost baschetbalist la CSM Oradea, va bifa o nouă experiență în campionatul Franței
5 ore în urmăMesajul lui CSM Oradea, la finalul mandatului lui Cristian Achim
5 ore în urmăPentru al patrulea sezon consecutiv, CSO Voluntari va evolua în ENBL
7 ore în urmăAdam Mokoka va evolua pentru Aris Salonic
7 ore în urmăAntrenorul lui CS Vâlcea va pregăti o echipă care a participat la Campionatul European din 2024
7 ore în urmă
Panathinaikos a câștigat pentru prima dată pe terenul Barcelonei după 13 ani, 93 – 79, și pentru prima dată din 2008, de data aceasta doar în sezonul regulat, tot în ceea ce privește meciurile de pe terenul spaniolilor. „Pana” se află în acest moment pe locul șase cu un bilanț de 21-15, în timp ce Barcelona a căzut pe opt, cu un bilanț de 20-16.
Ergin Ataman și-a condus echipa pe loc de play-off, după victoria care a rupt blestemul de care erau legați în meciurile de pe terenul Barcelonei.
Barcelona a suferit în această etapă la capitolul conducători de joc. Dintre catalani au rămas indisponibili Laprovittola și Juan Núñez, iar Satoransky nu a fost nici el apt de joc. Chiar și așa, și fără scuze, Barcelona a tratat întâlnirea cât se poate de serios.
Pana a preluat conducerea partidei încă de la început, atunci când a fost facilitată de Cedi Osman. După avantajul creat, sfertul unu s-a încheiat 27 – 23 pentru oaspeți. Aceștia au continuat în aceeași manieră ofensivă și au dus avantajul la 17 puncte înainte de intrarea la vestiare.
Doar două mingi pierdute au avut grecii în această primă jumătate, în care au fost foarte eficienți din afara spațiului de trei puncte, marcând 5/7 aruncări. Sloukas, Nunn și Osman au fost lideri încă o dată pentru Barcelona și au continuat să o domine și după pauză. Nicio altă echipă din EuroLeague nu a mai condus la 30 de puncte după 30 de minute în Palau Blaugrana. Catalanii au câștigat ultimul act cu 30 – 13, însă a fost insuficient pentru a reveni în fața celor de la Panathinaikos care au fost de neoprit.
Cedi Osman a fost de neoprit. El a terminat partida cu 21 de puncte. De asemenea, alți cinci jucători au fost în double digits pentru Panathinaikos: Hayes (14 puncte), Nunn (14 puncte), Hernangomez (12 puncte), Sloukas (12 puncte) și Lessort (10 puncte).
De la FC Barcelona au ieșit la rampă tot șase jucători cu statistici de două cifre la capitolul puncte marcate: Parra (18 puncte), Norris (15 puncte), Cale (10 puncte), Clyburn (10 puncte), Punter (10 puncte) și Shengelia (10 puncte).
*Foto: FCBarcelona.com
JL Bourg nu va face pasul către Euroligă
Gran Canaria a retrogradat din primul eșalon al Spaniei
Adam Mokoka va evolua pentru Aris Salonic
Adam Mokoka va evolua pentru Aris Salonic
Gran Canaria a retrogradat din primul eșalon al Spaniei
JL Bourg nu va face pasul către Euroligă
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!