Stiri

Paris Basketball ajunge la zece victorii la rând în Euroligă, după thriller-ul cu Olympiacos

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
07.12.2024

Paris Basketball continuă să șocheze pe toată lumea în Euroligă. Formația din Capitala Hexagomului a învins-o și pe Olympiacos Pireu, ajungând la nu mai puțin de zece victorii consecutive în cea mai puternică competiție europeană inter-cluburi, după succesul din deplasare cu 96-90.

Francezii au avut inițiativa în cea mai bună parte a primului sfert, dar gazdele au reușit să echilibreze situația până la capătul celor 10 minute, când tabela indica 21-21. Trupa lui Tiago Splitter a reușit totuși să își consolideze un avans de două posesii până la intrarea la cabine, scorul ajungând la 44-49.

Sfertul al treilea a fost de departe cel mai bun pentru Paris, care și-a creat pentru prima oară un avantaj de două cifre, conducând cu 73-60 cu 10 minute înainte de final. Această diferență a crescut la 20 de lungimi în startul sfertului al patrulea.

Un Fournier în zi de grație a dirijat un run de 22-0 pentru Olympiacos în aproximativ trei minute, întrerupt de Hifi. Acesta, alături de Shorts și Lo au reușit să calmeze apele și să o conducă pe Paris către o victorie cu scorul de 96-90.

TJ Shorts a fost aproape de un double-double, prin cele 21 de puncte și 8 pase decisive. Nadir Hifi l-a secundat cu 20 de puncte. Evan Fournier a fost liderul lui Olympiacos, marcând 25 de puncte. Sasha Vezenkov a avut 18 puncte și 5 recuperări.

Prin această victorie, Paris Basketball își apără poziția de lider solitar în Euroligă, cu un bilanț de 11-3. Fenerbahce o urmează la o victorie distanță. Olympiacos, Monaco și Bayern Munchen au un bilanț de 9-5, iar Panathinaikos, Milano, Barcelona și Zalgiris Kaunas stau cu 8-6 în clasament. Ultimul loc de post-sezon este ocupat de Steaua Roșie, cu șapte victorii și șapte eșecuri.

Celelalte rezultate ale etapei a 14-a din Euroligă:

  • Zalgiris Kaunas vs. Anadolu Efes 85-72
  • Maccabi Tel-Aviv vs. Barcelona 86-88
  • Partizan Belgrad vs. Panathinaikos 91-73
  • Bayern Munchen vs. Baskonia 94-80
  • Real Madrid vs. Fenerbahce 70-82
  • Monaco vs. Alba Berlin 100-80
  • Virtus Bologna vs. Steaua Roșie Belgrad 87-98
  • Olimpia Milano vs. Lyon-Villeurbane 92-84

*foto: bebasket.fr

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sorin Buta :

    Run 22-0
    În 3:57 minute, așa ceva. Dar tot n-a fost de ajuns, s-au trezit francezii din pumni. Anyway Paria arată că nu contează bugetul dacă joci CA O ECHIPĂ, chiar și în Euroligă

    cu 1 lună în urmă (07.12.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!