Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
9 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
9 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
16 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
17 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
18 ore în urmă
Giannis Antetokounmpo este unul dintre mai loiali jucători din NBA. Superstarul grec și-a petrecut toată cariera alături de Milwaukee Bucks și mai are contract cu formația din Wosconsin până în 2028.
În această vară, soția lui Giannis, Maria, s-a mutat înapoi în țara natală, Grecia. Baschetbalistul de 30 de ani nu se gândește momentan la o posibilă revenire pe Bătrânul Continent, dar ia în calcul această variantă pe viitor, după cum el a menționat recent într-un podcast.
„Am 30 de ani și pot să joc în NBA până la 36-38. Mi-ar plăcea să îmi pot închei cariera cu o echipă din Grecia, de ce nu. Nu vreau să trăiesc în America după ce părăsesc NBA, vreau să mă întorc în Grecia.
Mi-aș putea încheia cariera acolo, fie că echipa la care o să o fac se numește Filathlitikos, Olympiacos, Panathinaikos sau Aris Salonic. Eu doar numesc toate echipele acum.”
În cazul în care ar vrea să continue să evolueze la un nivel înalt, este foarte posibil ca atenția lui Antetokounmpo să se îndrepte către Olympiacos. Deși s-a născut într-un cartier de fani Panathinaikos, Giannis și tatăl său au devenit mari fani ai echipei de fotbal din Pireu.

Cei doi s-au atașat de echipă datorită fotbalistului Giovanni Silva de Oliveira, care a evoluat acolo între 1999 și 2005. De-a lungul vremii au circulat mai multe poze din copilăria lui Giannis cu tricoul lui Olympiacos pe el.
Luând în considerare loialitatea lui Giannis, este puțin probabil ca el să trădeze și să meargă la Panathinaikos. În schimb, o opțiune ar putea fi Aris Salonic. Richard Hsiao, noul investitor al echipei, este un prieten foarte apropiat al familiei Antetokounmpo.
Hsiao și Giannis s-au cunoscut în 2021, în anul în care Bucks au devenit campionii NBA. Ulterior, cei doi au dezvoltat o relație de prietenie bazată pe oportunități profesionale.
*foto: fiba.basketball, basketnews.com
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!