CSO Voluntari și SCM Craiova se întâlnesc în ultimul sfert de finală din LNBM
2 ore în urmăVictorii clare pentru Vâlcea și Timișoara
3 ore în urmăCSM Ploiești a reușit una dintre revenirile sezonului în LNBM
3 ore în urmăDan Ioan nu mai este antrenorul lui CSO Voluntari
3 ore în urmăCristian Achim: „Este evident că ne-am complicat meciul”
4 ore în urmă
Prima ediție de SuperBaschet a lunii decembrie vine înaintea celor trei jocuri ale echipelor românești rămase în cupele europene, în Eurocup, respectiv FIBA Europe Cup. Jurnaliștii Baschet.Ro au prefațat aceste dueluri, dar și ceea ce ne așteaptă în următoarele zile în Euroligă.
În prima jumătate a emisiunii, Eduard Popa, gazda emisiunii, l-a avut ca invitat pe Flaviu Ilie. Cei doi au vorbit despre confruntările pe care U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea și SCM U Craiova le vor avea împotriva unor echipe precum Prometey, Brose Bamberg și FC Porto. Discuția a continuat cu o scurtă avancronică a reeditării semifinalelor din playoff-ul ediției precedente din campionat ce vor avea loc în acest final de săptămână.
În a doua parte a episodului, alături de Edi a fost Bogdan Isailă. Discuția celor doi s-a concentrat pe Euroligă, cei doi vorbind despre câteva partide importante ce urmează să aibă loc: Olympiakos – Fenerbahce, Valencia – Panathinaikos, AS Monaco – FC Barcelona sau Steaua Roșie Belgrad – Zalgiris Kaunas și au oferit recomandări din oferta Superbet pentru aceste confruntări.
În acest sezon, emisiunile SuperBaschet vor apărea de câte două ori pe lună și vor păstra același format: o sinteză a evenimentelor din Liga Națională, NBA și Euroligă.
U-BT Cluj-Napoca a pierdut la diferență mare duelul cu Buducnost de pe tere...
Finala EuroCup va putea fi urmărită în România
Înfrângere categorică pentru CSO Voluntari în fața lui SYNTAINICS MBC în fi...
U-BT Cluj-Napoca a pierdut la diferență mare duelul cu Buducnost de pe tere...
Înfrângere categorică pentru CSO Voluntari în fața lui SYNTAINICS MBC în fi...
Finala EuroCup va putea fi urmărită în România
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!