Final de drum în ABA pentru U-BT Cluj-Napoca
7 ore în urmăDinamo scapă printre urechile acului și egalează la general semifinala cu CSM Oradea
10 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca are cea mai mare medie de spectatori din Liga Adriatică
12 ore în urmăMirel Dragoste nu va mai evolua până la finalul sezonului
13 ore în urmăLuka Doncic a anunțat că nu are de gând să revină prea curând pe teren
13 ore în urmă
Principalii acționari ai Euroligii au participat la o ședință în cursul zilei de joi, 24 aprilie. La ședintă s-a discutat despre drepturile salariale pe perioada pandemiei de COVID-19 și despre finalizarea pe teren a sezonului 2019/2020.
În ceea ce privește o eventuală reluare a competiției, Boardul a prezentat un calendar ce cuprinde cele mai importante date. Acest calendar ia în calcul toate aspectele, astfel, include și o perioadă de carantină:
Campioana celor două competiții va fi decisă în urma unui turneu de tipul Final 8 desfășurat într-o singură locație, șansele ca turneele să se desfășoare cu spectatori sunt extrem de mici.
În ceea ce privește drepturile salariale ale jucătorilor pe perioada pandemiei de COVID-19, oficialii Euroligii și ELPA (sindicatul jucătorilor) au ajuns la un acord. Întelegerea între cele două părți ia în considerare două situații și anume:
*foto: euroleague.net
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Mihai Silvășan: „Am avut un caracter puternic și am reușit să câștigăm.”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
Slask Wroclaw și Ainars Bagatakis s-au despărțit
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!