Victorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
46 minute în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
1 oră în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
1 oră în urmăCSO Voluntari își respectă statutul de favorită și învinge la pas CSM Târgu Jiu
1 oră în urmăCSM Oradea trece de Petrolul Ploiești pentru a 15-a victorie stagională în LNBM
2 ore în urmă
Etapa a cincea a grupelor Euroligii masculine debutează joi seara şi se va încheia vineri, după miezul nopţii. Această rundă propune câteva întâlniri extrem de interesante şi echilibrate la prima vedere. În primul rând, este vorba de duelul dintre Barcelona – Panathinaikos, un adevărat derby dacă ţinem cont că ambele formaţii ocupă primele două locuri în grupa C.
La fel de aşteptat este şi meciul Olympiakos – Galatasaray, care va pune faţă în faţă două super-puteri ale baschetului european şi care ocupă, de asemenea, primele două poziţii în grupa D. Specialiştii consideră că şi partida Real Madrid – Anadolu Efes va fi extrem de disputată, având în vedere că ambele echipe sunt în luptă directă pentru locurile fruntaşe ale grupei A.
Programul complet al meciurilor:
Joi
Unics Kazan - Nizhny Novgorod, ora 18.00
Neptunas – Valencia, ora 19.00
Bayern – Fenerbahce, ora 21.15
Laboral Kutxa - Crvena Zvezda, 21.30
Armani Milano - Turow Zgorzelec, ora 21.45
Olympiakos – Galatasaray, ora 21.45
Unicaja - Maccabi Tel Aviv, ora 21.45
Vineri
Anadolu Efes - Real Madrid, ora 20.00
Cedevita - Alba Berlin, ora 20.30
Limoges - CSKA Moscova, ora 21.00
Sassari - Zalgiris Kaunas, ora 21.30
Barcelona – Panathinaikos, ora 22.00
Clasamente
|
1. |
Real Madrid |
4 |
4 |
0 |
0 |
0 |
383:323 |
1.000 |
|
|
2. |
Zalgiris Kaunas |
4 |
3 |
0 |
0 |
1 |
310:276 |
0.750 |
|
|
3. |
Anadolu Efes |
4 |
3 |
0 |
0 |
1 |
302:282 |
0.750 |
|
|
4. |
Unics Kazan |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
307:297 |
0.250 |
|
|
5. |
Nizhny Novgorod |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
300:371 |
0.250 |
|
|
6. |
Sassari |
4 |
0 |
0 |
0 |
4 |
317:370 |
0.000 |
|
|
|
Grupa A |
MJ |
V |
CO |
PO |
Î |
TP |
PC |
Formă |
|
1. |
Grupa B CSKA Moscova |
4 |
4 |
0 |
0 |
0 |
354:305 |
1.000 |
|
|
2. |
Unicaja |
4 |
3 |
0 |
0 |
1 |
325:311 |
0.750 |
|
|
3. |
Maccabi Tel Aviv |
4 |
2 |
0 |
0 |
2 |
329:327 |
0.500 |
|
|
4. |
Alba Berlin |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
310:321 |
0.250 |
|
|
5. |
Cedevita |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
278:298 |
0.250 |
|
|
6. |
Limoges |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
282:316 |
0.250 |
|
|
|
Grupa C |
MJ |
V |
CO |
PO |
Î |
TP |
PC |
Formă |
|
1. |
Barcelona |
4 |
4 |
0 |
0 |
0 |
327:289 |
1.000 |
|
|
2. |
Panathinaikos |
4 |
3 |
0 |
0 |
1 |
340:294 |
0.750 |
|
|
3. |
Fenerbahce |
4 |
2 |
0 |
0 |
2 |
319:321 |
0.500 |
|
|
4. |
Bayern |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
314:328 |
0.250 |
|
|
5. |
Turow Zgorzelec |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
309:339 |
0.250 |
|
|
6. |
Armani Milano |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
281:319 |
0.250 |
|
|
|
Grupa D |
MJ |
V |
CO |
PO |
Î |
TP |
PC |
Formă |
|
1. |
Olympiakos |
4 |
3 |
1 |
0 |
0 |
281:263 |
1.000 |
|
|
2. |
Galatasaray |
4 |
2 |
0 |
0 |
2 |
323:299 |
0.500 |
|
|
3. |
Crvena Zvezda |
4 |
2 |
0 |
0 |
2 |
290:276 |
0.500 |
|
|
4. |
Laboral Kutxa |
4 |
2 |
0 |
0 |
2 |
305:301 |
0.500 |
|
|
5. |
Valencia |
4 |
1 |
0 |
0 |
3 |
274:287 |
0.250 |
|
|
6. |
Neptunas |
4 |
1 |
0 |
1 |
2 |
301:348 |
0.250 |
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!