Stiri

Reacția lui Mihai Silvășan după victoria dramatică în fața lui Slask Wroclaw

U-BT Cluj-Napoca a încheiat anul cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław și a ajuns la cinci victorii consecutive în toate competițiile. Campioana României și-a luat revanșa pentru înfrângerea din Polonia și s-a impus cu scorul de 94–92, după un tip-dunk semnat de Dušan Miletic în ultima secundă.

La finalul acestui meci, antrenorul principal al alb-negrilor, Mihai Silvășan, a recunoscut că a fost o victorie obținută în condiții extrem de dificile, însă a evidențiat numărul de puncte marcate, de recuperări, precum și de pase decisive reușite de elevii săi. Silvășan le-a mulțumit suporterilor pentru că au fost alături de echipă, într-un număr semnificativ, și la ultimul meci din an și le-a urat un An Nou fericit.

„Ne-am chinuit, cu siguranță, a fost un meci greu pentru noi. Ne-au lipsit doi dintre jucătorii noștri fizici, Creek și Taylor, ceea ce s-a văzut, mai ales că ei joacă de multe ori cu poziția 4 pe 3, așa că au avut o talie mai mare, au fost mai puternici și asta ne-a pus într-un fel de dificultate. La finalul zilei am marcat 94 de puncte, am avut 47 de recuperări, 22 de pase decisive, așa că am reușit să obținem victoria, chiar dacă a fost greu.

În această competiție primul și cel mai important lucru este să încerci să câștigi, să te bucuri și să mergi mai departe, să încerci să fii mai bun. Sunt fericit pentru asta și vreau să le mulțumesc fanilor că au fost din nou în număr mare aici, chiar dacă este 30 decembrie, așa că multe mulțumiri pentru ei și le doresc tuturor un An Nou fericit și unul sănătos”, a spus Mihai Silvășan, citat de site-ul oficial al clubului.

De asemenea, „Fatts” Russell, principalul marcator al lui U-BT Cluj în victoria cu Śląsk Wrocław, a mărturisit că campioana României a fost luată prin surprindere de modul în care a pregătit Ainars Bagatskis meciul și consideră că atât lui, cât și colegilor săi le-a lipsit energia pe tot parcursul meciului.

„A fost un meci greu, ne-au pus într-adevăr mari probleme. Le-a lipsit unul dintre cei mai buni jucători ai lor, așa că au jucat puțin diferit față de ceea ce am pregătit, dar am rezistat, fanii noștri ne-au ajutat și ne-au susținut, în special în ultimul sfert, aducându-ne energie. Simt că asta ne-a lipsit pe tot parcursul meciului”, a declarat Russell, potrivit sursei citate anterior.

U-BT Cluj-Napoca va începe anul 2026 cu un meci în BT Arena împotriva lui KK FMP, care va avea loc sâmbătă, 3 ianuarie, de la ora 20:00.

*Foto: U-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!