Stiri

Real Madrid nu se regăsește în acest start de sezon

Real Madrid are un start dezamăgitor de sezon și tocmai a înregistrat al treilea eșec în Euroligă din cinci partide. Gruparea iberică a cedat surprinzător pe teren propriu în fața lui Virtus Bologna cu scorul de 92-95, într-o partidă jucată joi, 27 octombrie.

Nimic nu prevestea acest eșec, mai ales că prima repriză a fost controlată de echipa antrenată de Chus Mateo. Madrilenii au avut un avantaj de 10 puncte la începutul sfertului secund, iar la cabine intra cu doar 4 puncte avantaj, 45-41. Repriza secundă a decurs cu totul diferit. Bologna a trecut în avantaj după un sfert trei excelent, câștigat la 8 lungimi. Avantajul a crescut pentru italieni la 14 puncte la începutul actului decisiv. Gazdele au luptat din toate puterile să revină, dar eforturile nu au fost răsplătite. La final s-a înregistrat scorul de 92-95.

Realul a cedat 95 de puncte pe teren propriu în fața lui Virtus Bologna, echipă care în primele patru jocuri ale sezonului a avut o medie de 64.7 puncte înscrise pe confruntare în Euroligă.

Iffe Lundberg a fost cel mai bun marcator al învingătorilor cu 18 puncte. Ismael Bako a reușit 16 puncte și 4 recuperări, iar Milos Teodosic 14 puncte și 4 pase decisive.

Gabriel Deck a fost principalul artizan al Realului cu 28 de puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive. Mario Hezonja a totalizat 18 puncte și 3 recuperări. Tavares și Musa au adăugat și ei câte 13 puncte fiecare.

Unde suferă cel mai mult Real Madrid?

Poziția 1 este călcâiul lui Achile pentru Real Madrid. Sergio Llull și Sergio Rodriguez sunt foarte departe de forma arătată în apogeul carierei. Cei doi au jucat combinat 31 de minute cu Bologna și nu au reușit să înscrie. Rodriguez a reușit o pasă decisivă, iar Llull 3 assisturi. Nici Alberto Abalde, cel care a revenit după accidentare și care mai evoluează la poziția 1, nu a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor în 8 minute petrecute pe parchet.

O pălărie prea mare pentru Chus Mateo?

Din acest sezon Chus Mateo a preluat frâiele lui Real Madrid de la Pablo Laso, cel care a suferit un infarct. În vârstă de 53 de ani, Mateo a fost asistent din 2014 până în 2022 la Real Madrid. Acum se află pentru prima data în carieră la cârma unei echipe de Euroligă și nu vorbim despre orice echipă, vorbim despre Real Madrid, unde titlul ar trebui să fie ținta an de an. Chiar dacă este devreme în sezon, slăbiciunile echipei „Los Blancos” nu pot fi trecute cu vederea și antrenorul cu siguranță are partea sa de vină.

Acestea două sunt marile întrebări pe care le ridică evoluțiile lui Real Madrid în acest start de sezon și în special după înfrângerile din Euroligă.

foto:euroleague.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!