Stiri

Revenire entuziasmantă de la -18 pentru U-BT Cluj-Napoca în meciul cu ratiopharm Ulm

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
17.01.2024

U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie mare în etapa a 15-a din EuroCup și a ajuns la un bilanț de 11-4. Ardelenii au trecut în deplasare de ratiopharm Ulm cu scorul de 85-81, deși nemții au condus pe aproape întreaga durată a partidei. Studenții sunt siguri de clasarea măcar pe locul al treilea la finalul sezonului regulat.

Ratiopharm Ulm: Juan Nunez, LJ Figueroa, Thomas Klepeisz, Karim Jallow, Trevion Williams

U-BT Cluj-Napoca: Bryce Jones, DJ Seeley, Jarrell Eddie, Karel Guzman, Andrija Stipanovic

Figueroa a avut parte de un debut excelent de meci, reușind să transforme două coșuri de trei și două aruncări libere, timp în care oaspeții nu au înscris niciun punct. Stipanovic a fost autorul primei reușite pentru ardeleni, iar trio-ul format din el, Jones și Guzman a restabilit egalitatea la 8. Figueroa a răspuns cu un nou coș de afară, iar Jallow s-a adăugat și el pe lista marcatorilor. Nemții au fost aproape să ducă diferența în double-digits în câteva rânduri, dar Cățe s-a împotrivit acestei idei, iar după 10 minute scorul era 24-17.

Studenții au reușit să forțeze un timeout al adversarilor după ce Richard și Mejeris au înscris rapid de două ori din interior, iar diferența devenea de o posesie înainte ca Klepeisz să semneze două coșuri de la distanță. De Paula a urmat și el exemplul colegului său, în urma unui layup al lui Mejeris. Williams cu un and-one a dus avansul la 11 lungimi: 36-25. Acest lucru le-a permis celor de la Ulm să manevreze mai relaxați avansul, astfel că la pauza mare conduceau detașat, 51-36.

Jallow a adus primele puncte ale reprizei secunde, primind imediat replica de la Jones. Mokoka a permis două puncte ale adversarilor printr-un goaltend. Stipe a adăugat și el un coș de sub panou apoi. Figueroa l-a forțat pe Mihai Silvășan să ceară un timeout după ce a transformat un slam-dunk liber din interior. Elevii săi au reacționat bine și au obținut trei puncte prin Eddie. Georginho și-a distanțat din nou echipa pentru moment, dar Șepcile Roșii au venit la 11 lungimi datorită contribuțiilor lui Cățe, Măciucă și Richard. Klepeisz a oprit acest run cu un coș de trei, urmat de o replică identică a lui Richard, iar cu 10 minute înainte de final, tabela indica 66-55.

Richard a continuat să ardă plasa în debutul sfertului decisiv și a transformat un coș de trei cu fault pentru a o aduce pe U-BT la o diferență de o singură cifră. Același Pat a condus în continuare campioana României către o revenire impresionantă, iar scorul ajungea la 68-66. Nunez a tăiat din elanul oaspeților după o pasă de excepție a lui Williams. Triplele lui Mejeris și Richard au adus-o pe U-BT pentru prima oară la conducere. Nunez a reușit de unul singur să își țină echipa în joc, însă oaspeții au avut nervii mai tari și au reușit să se impună cu 85-81.

Patrick Richard a fost MVP-ul partidei și a reușit să adune 27 de puncte. Bryce Jones a adunat 12 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive. LJ Figueroa s-a remarcat cu 17 puncte pentru Ulm, iar Juan Nunez a avut 15.

U-BT Cluj-Napoca va deschide următoarea etapă din EuroCup, cu un meci acasă, cu Trento, programat marți, 23 ianuarie, de la ora 19:00.

*foto: u-bt.basketball

19 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    IN- CRE- DI-BIL !!!
    Statuie lui Petrică !
    După prima repriză de cascadorii rîsului cu record mondial de turnover-uri (16), a urmat ceva INCREDIBIL. Ce să mai zici ? Băieții ăstia se joacă cu inimile noastre:)
    Felicitări și HAIDE U!

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • varu silvois :

    Ireal
    Ce sa spui la victorie!? Felicitări maxime, dar Jones....

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Delekon :

    Hehe
    No, ca i-am suparat si pe nemti. O sa reusim si cu francezii eventual.

    Atfel, Cate l-a oprit pe Williams ceea ce e incredibil iar ULM a ratat mult de la 3 si s-a bazat pe putini oameni care au obosit in sfertul 4.

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • Vasilica :

    Felicitări echipei
    Pentru acest sezon de EuroCup. O revenire frumoasa, și un loc 3 în grupa pe care putini îl anticipam la începutul sezonului. Ne vedem marți la sala pt ca aceasta echipa merita o sala plina. Haide U

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • Vasilica :

    Felicitări echipei
    Pentru acest sezon de EuroCup. O revenire frumoasa, și un loc 3 în grupa pe care putini îl anticipam la începutul sezonului. Ne vedem marți la sala pt ca aceasta echipa merita o sala plina. Haide U

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    O
    Sincera si mare bucurie. Petrica imperial, jos palaria pt calitate dar in special pt dedicare.
    Jones, asa cum am spus dupa primele meciuri din acest sezon, mediocru. Primul si ultimul sezon la U. Atunci am fost contrazis.
    Intr adevar, deja un sezon senzational! Haide U!

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CNA :

    Jos pălăria!
    Jos pălăria în fața unei echipe care luptă până la final indiferent de diferența de pe tabelă!
    Și avem un căpitan adevărat! Pat a fost SENZAȚIONAL! Pe lângă punctele înscrise, atitudinea (never give up!), încrederea, exemplare! Well done Pat! Patrick Richard @ Cluj forever! :)
    Bravo U BT!
    Avem o echipă foarte frumoasă! Cred și sper la un rezultat mare în acest sezon de EuroCup.
    Haide, haide, haide U!

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • Benjamin :


    Meci extraordinar. Cateva observatii:
    - dupa meciul asta poate ne cheama NBA-ul si refuzam ABA
    - Petrica e sufletul echipei.
    - Defensiva din sf.4 a fost superba
    - Stim sa jucam mult mai bine (ofensiv si defensiv) cu Mejeris pe 4 decat cu Eddie. Nu inteleg de ce incepem cu el meciurile..
    - Sper ca Seeley sa primeasca numai 1-2 etape suspendare ca avem nevoie de el in playoff. Da, a gresit si nu e ok ce a facut, dar se mai intampla in sport.
    - Jones - parca am retrait momentele pg-zilor mediocrii din ultimele 5 sezoane. Stiu, a facut si lucruri foarte bune, dar are momente in care parca e deconectat de realitatea jocului
    - Guzman - merita felicitat pt cum a stiut sa scoata faulturi. Singurul jucator care a facut ceva primele 2 sferturi
    - Emi a jucat excelent in acea zona din sfertul 4

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • 'mpepo :

    Locul 3
    Cine ar fi crezut că ne vom situa cel puțin pe locul 3 în EuroCup? Un meci cu două reprize diferite. Diferența a făcut-o apărarea. 51 de puncte primite în prima repriză, 30 primite în a doua!
    Senzațional Richard! Un adevărat căpitan. Remarc toată echipa pentru prestația din a doua repriză. Un accent în plus pentru Măciucă, care îmi pare tot mai dezinvolt și plin de încredere în partidele din EuroCup. Bravo "U"! Haide "U"!

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • pipzn :

    Meci
    pe care, sincer, nu stiu cum l-am castigat si la ce prost am jucat in prima repriza imi va fi greu sa vad reluari fara sa imi creasca tensiunea. Altfel, Imi aminteste de alte victorii neverosimile din sezonul acela legendar din BCL. Si atunci Patrick Richard a fost cosmarul adversarilor si locomotiva echipei. Clar, cel mai bun joc a lui din acest sezon.
    Iar pentru efortul lui pe intreaga durata a partidei Guzman merita tot respectul.

    Felicitari pentru victorie si pentru locul ocupat in grupa, din nou ceva la care eu unul nici macar nu visam la inceputul sezonului!

    Regret dar trebuie sa adaug ca:
    -de cand urmaresc meciurile lui "U" (adica niste zeci de ani), indiferent de competitie nu tin minte sa fi vazut vreun jucator cu 8 TO iar situatia mi se pare cu atat mai jenanta cu cat vorbim de un conducator de joc.
    -Seeley a facut nu numai un gest necugetat care ne va lasa fara un om important in rotatie (eu as estima 2 etape de suspendare cel putin) ci si pe de-antregul reprobabil

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Fiveseven:

      X
      Acum 3-4 ani visam la astfel de momente, visam la astfel de echipe, la astfel de meciuri
      Astăzi echipa asta reușește să ne dea niste senzații la care, probabil, majoritatea nu ne așteptam. E singura echipă care mișcă suflarea baschetbalistică din Romania, atât în online cât și la sala

      Într-o notă mai negativă, deși poate nu ar fi cazul, aveam speranțe de la Mokoka, dar de o vreme bună încoace nu-mi dă decât nesiguranță, pare că nu mai are motivație, e moale, randament tot mai scăzut. Shoot tot mai slab, când aduce mingea am mereu emoții (și el la fel), apărarea ii scârțâie etc.

      Cat despre Jones, mie unul chiar îmi place, azi a fost o zi proasta pentru el, norocul că au compensat restul, dar nu l-aș blama atât de tare, in multe alte meciuri e bătăios, enervant pentru adversari etc, deși încă are momente când parca nu se poate dezlipi de minge. Cu toate astea îmi place, e loc de îmbunătățire, dar l-aș păstra și sezonul viitor

      Despre ieșirea lui DJ nimic de spus, nu am înțeles-o, nu o înțeleg nici acum, pentru un jucător cu atâta experiență e inexplicabil, eu chiar nu-mi dau seama de la ce s-a luat.

      Într-un final, neapărat să felicit atitudinea echipei începând cu sfertul 3, tărie de caracter, căpitan care duce echipa după el, antrenor, staff. Ce să mai, sa vina Partizanul

      cu 3 luni în urmă (18.01.2024)
    Raspunde
  • Pop Dorel :

    Bravo U!!!
    Felicitări galeriei 👏👏👏

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CNA :

    Jones
    Mână sigură la libere (automat per ansamblu, 90+% procentaj este imens, în condițiile în care aruncă multe libere). A înscris o aruncare de 2p cheie pe final. Are 6 assists, 2 steals, +10 la +/- și PIR=19 în acest meci. A făcut multe meciuri bune. Să privim întreaga contribuție și nu doar că au fost 8 TO în acest meci. Contribuții vin de la mulți din cadrul echipei și evoluția ei din acest sezon este rezultatul tuturor acestor contribuții. Am mai scris, eu sper să putem ține cât mai mulți jucători din această echipă.
    Haide U!

    cu 3 luni în urmă (17.01.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      Comparativ cu Nunez de atfel
      Nici eu nu sunt de acord cu cele scrise mai sus. Mingile pierdute doar o parte a povestii.

      Rolul lui e sa fie rapid, sa apere jucatorii mici adversi, sa patrunda si sa scoata libere pe care sa nu le rateze. Si a facut asta din belsug ultimele doua meciuri.

      cu 3 luni în urmă (18.01.2024)
    • varu silvois:

      a nu se intelege gresit
      merg in gand si suflet cu aceasta echipa pana in panzele alb..e/negru, albiind la par in timp, dar nu pot sa nu fiu deopotriva obiectivvv. Jones ar trebui sa primeasca o minge acasa si sa se joace singur pana oboseste si din cand in cand sa-l viziteze Silvasan, sa vada daca si-a facut temele. ATAT si mereU nUmai U.

      cu 3 luni în urmă (18.01.2024)
    • U BT Cluj-Napoca CNA:

      "next-man-up character"
      and Bryce Jones is included!

      "It’s all about heart. We’ve been playing with heart all season and we are a team that will never give up. It’s next man up. We’ve got some dogs in that locker room. We play for each other and it’s fun." - Patrick Richard

      cu 3 luni în urmă (19.01.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CNA :

    Și dacă
    vom reuși să câștigăm cele 3 meciuri rămase vom încheia (cel puțin) pe locul 2 în grupă. Nu va fi ușor. Am scris după meciul nostru pierdut cu Turk Telekom Ankara și că ei vor mai pune probleme; iată că au învins în Gran Canaria (nu mi-am imaginat că vor reuși chiar așa).
    Ce s-a realizat deja este grozav, felicitări U BT, dar să credem în continuare într-un rezultat (și) mai mare!
    Haide U!

    cu 3 luni în urmă (18.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    Păreri
    Toți ar trebui să înțelegem faptul că jucătorii, indiferent în ce sport, nu sunt roboți și pot să aibă momente mai bune sau mai rele. De aceea trebuie să privim ce fac pe termen lung. Au fost comentarii acum câteva luni de zile în care Petrică și Stipe erau trecuți la expirați. Acum...... Se uită că baschetul este un joc colectiv în care, dacă mecanismul este bine pus la punct, coechiperii trebuie să acopere pasa mai proastă pe care o are în acel moment un jucător. Am scris când a fost înregimentat Jones că atuul său este aruncările libere și acest lucru l-a demonstrat. În jocul cu Aris a forțat pătrunderile și a obținut multe libere pe care le-a transformat. Acum greul ducerii mingii a căzut pe el în condițiile în care numai Petrică a putut să-și asume acest rol după ce Seeley a făcut ce a făcut. Referitor la Seeley, cred că a fost prima ieșire nervoasă de când este la noi, dar nu putem să știm toată conjuctura. Este păcat pentru că până acum a fost un jucător exponențial pentru noi, un jucător de echipă care nu iese în față, dar își face foarte bine treaba. Mokoka, în meciul cu Aris i-a blocat efectiv pe conducătorii de joc ai grecilor și asta în condițiile în care Karel nu a mai putut juca. Despre ceilalți jucători ce să spun? Mejeris, din punctul meu de vedere, este clar un bun jucător de echipă și care ne ajută foarte mult. Cățe este din ce în ce mai bun și jocul lui a devenit foarte solid. Mă bucur și pentru Măciucă care crește încet încet. În ceea ce privește Eddie, chiar dacă numai dă multe de trei, adversarii îl cunosc deja si iau măsuri. Din acest motiv, vă rog să-l urmăriți cum face culoare pentru pătrunderi și știe foarte bine să se poziționeze sub coș, în apărare, pentru recuperări. Pe scurt, ținând cont de buget, avem o echipă cum eu unul nu am visat. Haide „U”!

    cu 3 luni în urmă (18.01.2024) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe coconero :

    Felicitari !
    Chiar entuziasmant a fost pentru orice roman si indeosebi pentru suporterii UBT.
    Merita laudati toti jucatorii si staff.ul, din plin.
    E cu adevarat senzational progresul echipei si sigur nu s.a facut din intamolare.
    Fara sa fiu suporter clujean , am avut sentimente de satisfactie si mandrie.
    UBT a devienit un Mare model pt baschetul romanesc.

    cu 3 luni în urmă (18.01.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!