Kevin Durant intenționează să joace la Jocurile Olimpice din 2028
4 ore în urmăAntwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Champions League
22 ore în urmăUn fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
23 ore în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
1 zi în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
1 zi în urmăRomânia a pierdut meciul pentru locurile 5-6, disputat astăzi, 6 august, din competiția de baschet masculin din cadrul Jocurilor Mondiale Universitare. Tricolorii au fost învinși cu scorul de 76-61 de Finlanda, în ultimul meci jucat în China.
Din nou, trupa antrenată de Dan Ioan a făcut față adversarului doar în prima repriză, la finalul căreia nordicii conduceau cu 37-34. Sfertul trei a fost unul sărăc în puncte de fiecare parte, dar finalndezii își mai adăugau 3 puncte la ecart. În actul decisiv, lucrurile au stat diferit, iar Finlanda a închis meciul cu un parțial de 27-18.
Bobe Nicolescu a fost cel mai bun marcator al echipei noastre, cu 13 puncte plus 2 recuperări. Ștefan Grasu a reușit 11 puncte și 6 recuperări. Emi Cățe și-a trecut în cont 9 puncte și 6 recuperări, în timp ce Luca Colceag a adăugat la rândul său 9 puncte.
România încheie competiția din China pe locul 6, cu 3 victorii și 3 înfrângeri. Ediția din acest an a Jocurilor Mondiale Universitare trebuia să se desfășoare în 2021, dar a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19.
Naționala universitară s-a mai clasat pe locul 6 la Universiadă în urmă cu fix 10, la Kazan, în Rusia.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
EuroBasket 2025. Echipa ideală a semifinalelor de la Riga
1 comentariu la aceasta stire:
"o plaja"
cu 2 ani în urmă (06.08.2023) Raspundeextrem de larga si extinsa, nu ma refer la cea din China, ci la rezultatele echipei noastre si anume atat victoriile cat si infrangerile au fost la diferente mari de puncte, de unde...o singura concluzie: esec total, dar in fond asta presupune o astfel de competie. Ce am mai comenta insa , altfel!?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!