Stiri

România U20 a suferit încă o înfrângere dramatică, de data aceasta în fața Finlandei

Eduard Popa

Eduard Popa
18.07.2019

romania u20 eurobasket

România a ratat șansa să termine cu o victorie Grupa B a Campionatului European de Baschet U20 – divizia B din Portugalia. Tricolorii mici au pierdut duelul cu Finlanda, scor 73-69 și au termint Grupa B cu patru înfrângeri din tot atâtea partide.

Baschetbaliștii antrenați de Dan Fleșeriu veneau după înfrângerea rușinoasă cu Albania și au sperat să își spele păcatele în fața Finlandei. Scandinavii au avut un prim sfert mai bun, au condus cu 17-6, dar românii au închis primul sfert cu un run de 8-2 (19-14). În sfertul secund finlandezii au reușit să mențină un avantaj de 8 puncte (33-25), până cu 2:33 minute rămase de jucat din prima repriză. Românii au reușit însă să revină, prin coșurile înscrise de Măciucă, Diculescu și Tohătan și să intre la pauză cu un avantaj de 1 punct, scor 35-34.

Ricky Waxlax a deschis sfertul trei cu un coș de 3 puncte, iar Finlanda s-a aflat din nou la conducerea partidei. Nordicii au păstrat un avantaj pe aproape toată durata sfertului trei, mai puțin 41-42, după un coș de 3 al lui Măciucă. La finalul a 30 de minute, România era încă în cărți, în ciuda unui coș de 3 al aceluiași Waxlax care a dus scorul la 56-50 pentru Finlanda. România a avut o replică bună în ultimul sfert și a reușit să revină la conducere, grație unui run de 14-5 care a dus scorul la 64-61 pentru tricolori. Finlandezii au reușit 6 puncte consecutive, dar România a egalat la 67 prin același Măciucă. După două libere ale finlandezlor, Dragoș Diculescu s-a accidentat și a părăsit terenul pe brațele colegilor. Lucas Tohătan a egalat la 69, dar Karkkainen a dus scorul la 71-69. Marcu Badiu a comis apoi un turnover, iar Jesper Granlund a stabilit scorul final, 73-69.

Granlund avea să fie și cel mai bun marcator al Finlandei, cu 20 de puncte. Waxlax și Joonas Timonen au înscris fiecare câte 12 puncte. De partea cealaltă, Mihai Măciucă a înscris și el 20 de puncte, în timp ce Dragoș Diculescu a fost din nou cel mai bun om al României, cu 15 puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive și +23 la eficiență. Lucas Tohătan a marcat 13 puncte, cu 4 pase decisive,  5 intercepții, dar și 7 turnovers și 5/13 din acțiune.

Pentru prima dată România a dominat lupta la recuperare (42-29), dar cele 25 de turnovers s-au dovedit extrem de costisitoare pentru trupa lui Dan Fleșeriu.

Astfel, selecționata noastră a încasat a patra înfrângere din tot atâtea partide, după 58-67 cu Bulgaria, 67-88 cu Cehia și 68-73 cu Albania.

Pentru România urmează acum o zi de pauză, pentru ca apoi să joace meciul cu Irlanda, într-un duel pentru pozițiile 17-20.

*foto: fiba.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristi11 :

    Ro
    Esti măreț Dane

    cu 1 lună în urmă (18.07.2019)
    • "U" Cluj-Napoca Ossiryss:

      Danut
      Omul s-a dus sa targuiasca niște trufandale U23 pentru echipa de club și poate, sa vadă cam care mai e treaba, pe colo șa, prin Portocalia... Repet ce am mai spus : omul nu fusese nici măcar sa vadă turneul final U20... Selecția a făcut-o de pe niște coli A4 cu statistici și din ce și-a mai dorit unu' altu' dintre mulții parerologi de prin federație. Cred ca de data asta, nici măcar Dvd-urile n-au fost folosite...

      cu 1 lună în urmă (19.07.2019)
    • "U" Cluj-Napoca Ossiryss:

      PS
      Important e ca deocamdată, avem antrenor, principal, antrenor secund, antrenor federal, antrenor coordonator, team manager și conducător de delegație. Jucătorii mai pot aștepta, având în vedere ca avem staff mare. Boierii, tot boieri!

      cu 1 lună în urmă (19.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer:

      Re:
      Și cam ce trufandale ai găsit tu în lotul ala :)?

      cu 1 lună în urmă (19.07.2019)
    • "U" Cluj-Napoca Ossiryss:

      @trancer
      Ma gândeam ca sunt șanse sa fii mai informat. L-a luat pe băiatul ala de la Galați, încă din timpul primului stagiu de la Sibiu și, din ce știu, mai urmează. Visa el și la Diculescu, dar nu se aștepta să-l semneze Craiova atât de prompt.

      cu 1 lună în urmă (19.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer:

      Re:
      Stiu de Stan, dar tu te-ai informat cât de trufanda a fost la turneu saracul?
      Ca să vorbim serios, în afara de Tohatan și Diculescu, restul numai trufandale nu sunt. La momentul asta cel puțin.

      cu 1 lună în urmă (19.07.2019)
    Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!