Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
3 ore în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
6 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
7 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
11 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
11 ore în urmăCSKA Moscova, campioana în exercițiu a Rusiei, a început sezonul competițional 2011/12 cu o victorie în deplasare, scor 79-62, asupra lui Nizhniy Novgorod. Meciul a avut loc joi (06.10).
Lipsită de Andrei Kirilenko, jucător care la mijlocul acestei săptămâni a ajuns la un acord cu conducerea celui mai titrat club din baschetul rusesc, CSKA nu a avut mari emoții în drum spre acest succes.
După un prim act încheiat nedecis, scor 17-17, echipa armatei moscovite s-a desprins la cinci lungimi, scor 36-31, rezultat consemnat la pauză. În repriza a doua CSKA a luat lucrurile mai în serios și a construit un avantaj consistant pentru a se impune la o diferență finală de 17 lungimi.
Darjus Lavrinovic a totalizat 20 puncte, 5 recuperări, Andrei Vorontsevich a bifat 14 puncte și 8 recuperări, iar Alexei Shved a terminat cu 14 puncte și 7 recuperări pentru CSKA.
Milos Teodosic a debutat la CSKA cu 6 puncte și 3 pase decisive, iar Nenad Krstic a reușit 7 puncte și 4 recuperări în primul său meci pentru campioana Rusiei. De remarcat că toți acești jucători au fost prezenți la EuroBasket 2011, ceea ce înseamnă cu au avut extrem de puțin timp să sudeze relațiile de joc, în condițiile în care și antrenorul moscoviților s-a aflat pe banca Lituaniei la amintita competiție.
Ernest Bremer a izbutit 14 puncte pentru amfitrioni.
Vineri (07.10), Spartak Primorie Vladivostok a depășit pe Unics Kazan, scor 80-73, pe fondul celor 18 puncte, 11 pase decisive și 6 recuperări semnate Torey Thomas. În replică, Terrell Lyday a avut 15 puncte, iatr Henry Domercant a totalizat 13 puncte.
De asemenea, Khimki Moscova a învins pe Krasnye Krylia Samara, scor 85-79.
Chris Quinn a izbutit 21 puncte, 6 recuperări, iar Kresimir Loncar a adăugat 19 puncte pentru învingători.
În replică, Jarvis Hayes a avut 21 puncte pentru oaspeți.
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!