Stiri

Rusia - Pokey Chatman renunță la colaborarea cu Spartak Moscova Vidnoje

Adrian Micinic

Adrian Micinic
16.05.2013

 

Pokey Chatman, una dintre cele mai longevive antrenoare din baschetul european feminin la nivel de club, a anunțat că renunță la funcția de antrenor al echipei Spartak Moscova Vidnoje. Antrenoarea nord-americană tocmai a încheiat cel de-al 6-lea sezon pe banca tehnică a rusoaicelor.

Alături de Spartak, Chatman a cucerit Euroliga feminină în sezonul competițional 2009/10. Acela a fost primul sezon al lui Pokey în funcția de antrenor principal. Ulterior ea a petrecut alte trei sezoane pe aceeași funcție, însă nu a reușit să repete. Totuși, Spartak s-a calificat de fiecare dată la turneul final al celei mai importante competiții continentale.

Chatman și-a început aventura alături de partak Moscova în vara anului 2007, când a fost angajată pe post de antrenor asistent pentru Natalia Hejkova. Antrenoarea din Slovacia a cucerit Euroliga, pentru ca în stagiunea 2008/09, Pokey să îi fie asistent maghiarului Laszlo Ratgeber, care a cucerit laurii continentali la rândul său.

Înainte de a lucra în Rusia, Chatman a lucrat la nivel universitar în NCAA. Ea a pregătit echipa LSU Lady Tigers, cu care s-a calificat de trei ori consecutiv. De altfel, axceastă echipă s-a calificat și a 4-a oară consecutiv la Final Four-ul NCAA, însă pe parcursul acelui sezon antrenoarea în vârstă de 44 ani a fost concediată din motive extra-sportive. De fapt, în Pokey Chatman are un bilanț general de 105 victorii și 19 înfrângeri în NCAA ca antrenor.

Actualmente, Chatman este manager-general și antrenor principal la Chicago Sky. Acesta va fi cel de-al doilea sezon în această funcție după 14 victorii și 20 înfrângeri obținute în vara anului precedent la nivel de WNBA. De notat că ea a ocupa și funcția de antrenor principal al echipei naționale a Slovaciei la Eurobasket Women în 2009 și 2011

De notat că înainte de a se apuca de antrenorat, Pokey Chatman a fost una dintre cele mai bune jucătoare la nivel universitar. Ea a jucat pe poziția 1, pentru LSU Lady Tigers, sub comanda regretatei Sue Gunter, cea care a inspirat-o pe Chatman să aleagă o carieră în antrenorat.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!