Stiri

Săptămâna aceasta meciurile trei și patru din Euroliga masculină

Silviu Isailă

Silviu Isailă
16.04.2013

În primul meci al zilei se luptă pentru accederea în Final Four, Maccabi Electra și Real Madrid, în meciul cu numărul trei al seriei din play-off-ul Euroligii masculine. Real conduce această serie cu scorul de 2-0 după ce a câștigat ambele partide disputate săptămâna trecută în „Palatul de Sport” din Madrid.

În primul meci al seriei Real avea să se impună după ce Maccabi a condus prima parte a jocului dar a cedat până la final. Meciul doi al seriei a fost total diferit față de primul, madrilenii impunându-se fără probleme. Așadar această partidă se anunță una foarte disputată în care Real are nevoie de victorie pentru a se califica în Final Four-ul Euroligii masculine. Partida va începe la ora 21.05 și nu va fi transmisă de nicio televiziune din România.

Am pierdut două meciuri cu o echipă extrem de puternică. La Madrid nu am jucat la capacitatea noastră maximă. Venim acasă cu o schimbare, și mai presus de toate trebuie să câștigăm jocul cu numărul trei. a declarat David Blatt, tehnicianul celor de la Maccabi înaintea partidei.

Scopul nostru este clar. Suntem la o victorie distanță de a accede în Final Four, dar se joacă pe unul dintre cele mai dificile terenuri din Europa și este greu să câștigăm. Sunt sigur că Maccabi se va transforma, sunt o echipă care deja a arătat că ne poate pune probleme. a afirmat Pablo Laso tehnicianul celor de la Real Madrid

În meciul doi al zilei se întâlnesc două echipe foarte puternice, este vorba de Panathinaikos Atena și Regal Barcelona. Aici totul este diferit, scorul general fiind 1-1. În primul meci al seriei disputat în Spania, gazdele s-au impus la doar două puncte, partidă care a fost decisă în prelungiri. Meciul doi al seriei a fost și acesta unul foarte disputat, grecii reușind să se impună la un singur punct, scor 65-66. Așadar ambele echipe mai au nevoie de două victorii pentru a accede în Final Four. Favoriți sunt grecii deoarece aceștia au avantajul terenului propriu. Startul partidei este programat la ora 21.45, partidă ce va fi transmisă în direct de DigiSport.

Primele două meciuri din Spania au demonstrat că întâlnirile din această serie sunt întâlniri de apărare și ritm. Acum ambele echipe ne cunoaștem mult mai bine. Știm că acum avem avantajul terenului propriu. Barcelona este o echipă foarte bună, cu experiență și plină de calitate, așa că trebuie să fim pregătiți. a declarat tehnicianul grecilor.

Credem în posibilitățile noastre. Mergem în Grecia cu intenția de a câștiga. Am o mulțime de încrede în jocul de astăzi. Știm cât de dificil este, dar vom merge acolo pentru a câștiga un meci de baschet, nu contează atmosfera pe care o au. a declarat Xavi Pascual, antrenorul lui Regal Barcelona

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!