Final 8. Oradea Arena va găzdui meciurile din Cupa României
6 ore în urmăApropiat al lui Jonathan Kuminga, acuzat că „fura” mâncare din loja familiilor de la Golden State Warriors
7 ore în urmăCe suspendări au primit jucătorii implicați în bătaia de la meciul dintre Pistons și Hornets
7 ore în urmăFinal 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi autohtoni pe parchet în EuroCup
7 ore în urmăFinal 8 Oradea. Nucleele de jucători autohtoni din angrenajul celor opt sfertfinaliste
8 ore în urmă
România are parte de un adversar de gală în primul meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial de Baschet Masculin din 2027. Vulturii joacă la Salonic cu Grecia, într-un duel programat miercuri, 27 noiembrie, de la ora 18:30.
Pentru eleni, acesta este primul meci oficial după finala mică de la EuroBasket 2025. În disputa cu Finlanda, aceștia și-au asigurat medalia de bronz de la turneul final, prima după o pauză de 16 ani.
La turneul final, grecii au eliminat echipe precum Israel și Lituania în faza eliminatorie, dar au pierdut calificarea în finală în fața Turciei, după un meci în care au fost învinși categoric, cu 68-94.
Vedeta naționalei la acest turneu a fost, în mod deloc surprinzător, Giannis Antetokounmpo. Acesta, la fel ca fratele său Thanasis, nu vor evolua în această fereastră internațională.
Cei doi nu sunt singurii jucători notabili dintre medaliații cu bronz ce vor absenta la meciul cu România. Din lotul lărgit de 18 baschetbaliști lipsesc și Tyler Dorsey, Kostas Sloukas, Vasileios Toliopoulos sau Konstantinos Mitoglou.
Pe lista pentru cele două meciuri, cu România și Portugalia, se regăsesc totuși șase jucători care au urcat pe podiumul de la Europeanul din această vorba.
Cinci dintre ei, anume Kostas Papanikolaou, Giannoulis Larentzakis, Panagiotis Kalaitzakis și Alex Samodurov evoluează la Panathinaikos și Olympiacos, echipe angrenate în meciuri de Euroligă marți și miercuri.
Prezența lor pe parchet la meciul cu tricolorii este puțin probabilă astfel. În schimb, Dimitris Katsivelis, jucător la AEK Atena, cu opt meciuri la EuroBasket, va face cel mai probabil parte din grupul jucătorilor trecuți pe foaia de joc.
De asemenea, cu o zi înaintea jocului dintre Grecia și România, AS Monaco o întâlnește pe Partizan Belgrad în Euroligă. Selecționerul grecilor, Vassilis Spanoulis, este tehnicianul formației din Principat, astfel că la disputa cu naționala noastră ar putea fi delegați secunzii săi.
*foto: fiba.basketball
U-BT Cluj-Napoca trece de Borac Cacak pentru a întrerupe seria de cinci eșe...
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
U-BT Cluj-Napoca va evolua pentru al treilea an consecutiv în faza eliminat...
U-BT Cluj-Napoca va evolua pentru al treilea an consecutiv în faza eliminat...
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
Mihai Silvășan, după ultimul meci din sezonul regulat din Liga Adriatică: „...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!