Ivan Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clippers
2 ore în urmăRoger Grimau va pregăti o echipă din Turcia
2 ore în urmăDuelul dintre CSM Petrolul și FC Argeș va avea loc la mai bine de 40 de km de Ploiești
3 ore în urmăMeciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Barcelona a fost decalat
5 ore în urmăZach Hankins, contribuție decisivă în victoria lui Maccabi din EuroLeague
6 ore în urmă
U-BT Cluj-Napoca se află la doar câteva ore distanță de unul dintre cele mai importante meciuri din istoria echipei, în BKT EuroCup. Studenții vor încerca să producă o mare surpriză în competiție, având în față un meci decisiv în sferturile de finală contra celor de la Valencia Basket, în Spania.
Sasu Salin a discutat despre meciul cu Valencia care îi așteaptă în această seară, privind încrezător și considerând că totul începe de la energia pe care o vor avea și motivația, dăruirea pe care o vor lăsa pe parchet. Baschetbalistul nu a omis nici valoarea liliecilor, menționând că trebuie să fie foarte pregătiți, pentru că altfel rezultatul poate fi unul sub așteptări.
„Totul începe cu energia pe care o vom avea. Cred că atunci când am revăzut meciul precedent și analiza video, păream puțin apatici, parcă eram cam căzuți. Nu aveam acel sentiment că vrem cu adevărat să câștigăm acel meci.
Ei sunt genul de echipă pe care, dacă nu ești pregătit, vin și te pun la pământ imediat. Așa că vom fi nevoiți să alergăm, să recuperăm mingi, să practicăm o apărare mai bună, deci practic trebuie să ne ridicăm mult nivelul”, a spus Salin.
Jucătorul lui U-BT menționează că este conștient că vor pleca ca un outsider în meci, însă crede că poate fi un avantaj, deoarece presiunea va fi de partea opusă. El a subliniat că trebuie doar să lupte și, cu puțin noroc și credință, se poate întâmpla orice într-un singur meci care va decide echipa calificată.
„Suntem conștienți că sunt mari favoriți împotriva noastră și jucăm pe terenul lor. Nu va fi ușor, dar noi nu avem nimic de pierdut. Toată presiunea este pe ei. Este perioada play-off-ului pe care jucătorii o savurează cel mai mult.
Trebuie doar să mergem acolo, să dăm tot ce avem și să luptăm pentru un loc în Final Four. Orice se poate întâmpla într-o serie ca aceasta, mai ales când ai doar un singur meci la dispoziție. Avem nevoie și de puțin noroc. Trebuie doar să credem, este cel mai important lucru”, a concluzionat el pentru u-bt.basketball.
Partida dintre Valencia Basket și U-BT Cluj-Napoca este programată pentru miercuri, 12 martie, la ora 21:30, în direct pe Prima Sport 3.
*Foto: u-bt.basketball
U-BT Cluj sparge gheața și câștigă pentru prima oară în Top 8 în Liga Adria...
Zvezdan Mitrović: „Astăzi ne-a bătut jumătate de Cluj.”
Pentru a treia oară în actuala stagiune, U-BT Cluj va întâlni Cedevita Olim...
Mihai SIlvășan: „Am avut caracter și de asta am câștigat!”
U-BT Cluj sparge gheața și câștigă pentru prima oară în Top 8 în Liga Adria...
Pentru a treia oară în actuala stagiune, U-BT Cluj va întâlni Cedevita Olim...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!