Stiri

Schimbări majore în formatul și calendarul FIBA

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.11.2012

FIBA a anunțat implementarea unui nou format și a unui nou calendar competițional începând cu anul 2017. Decizia a fost luată în urma ședinței Central Board de la Kuala Lumpur.

Prima hotărâre importantă constă în faptul că FIBA World Cup (noua denumire a Campionatului Mondial) se va desfășura în ani impari. Următoarea ediție, cea din anul 2014, găzduită de Spania, va fi ultima organizată în vechiul format.

După această ediție va exista o pauză de cinci ani până la următorul eveniment similar. Cu alte cuvinte, FIBA World Cup se va juca în anul 2019. De aici începând se va juca din patru în patru ani.

De asemenea, numărul participantelor a fost mărit de la 24 la 32. Calificările pentru ediția 2019 se vor desfășura pe zone geografice, în șase ferestre diferite: noiembrie 2017, februarie, iunie, septembrie și noiembrie 2018, respectiv februarie 2019. Datele exacte vor fi anunțate ulterior. Astfel, calificările se vor întinde pe parcursul a doi ani, pe întreaga planetă urmând a de disputa aproximativ 1.200 meciuri până la stabilirea campioanei mondiale.

Formatul calificărilor va fi complet diferit față de cel de până acum. Echipele afiliate vor fi repartizate, pe criterii valorice în două divizii cu promovare și retrogradare la capătul fiecărei campanii. Grupele de calificare vor consta în trei sau patru echipe, iar meciurile se vor disputa în sistem grupă, fiecare cu fiecare în dublă manșă.

Această modificare atrage de la sine și schimbarea formatului competițiilor continentale. Dacă până în prezent acestea se desfășurau la fiecare doi ani modificarea survenită va implica disputarea acestor competiții la fiecare patru ani. Concret, ele se vor desfășura în 2017, 2021, 2025 și așa mai departe.

În plus, FIBA World Cup va servi drept turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice. De notat că turneul preolimpic a fost devansat. Spre deosebire de formatul actual, care prevede desfășurarea turneului preolimpic în luna premergătoare Jocurilor Olimpice, din anul 2019, echipele care nu se califică în urma rezultatelor obținute la FIBA World Cup pot să-și asigure locul la Jocurile Olimpice prin intermediul a patru turnee preolimpice, câte unul pentru cele patru zone existente în conceptul FIBA.

Principalul motiv al modificărilor majore este reprezentat de dorința conducerii FIBA de a oferi mai multă vizibilitate evenimentului de bază - FIBA World Cup (Campionatul Mondial). Astfel, evenimentul va fi organizat în ani impari, urmând să fie mediatizat fără să mai fie în umbra altor discipline sportive, în special a fotbalului (sport care găzduiește marile evenimente destinate echipelor naționale în ani pari).

Cu siguranță modificările prezentate de FIBA nu sunt privite cu ochi prea buni de către cluburi. Sportul cu mingea la coș este dominat de competițiile rezervate formațiilor de club, acolo unde afacerea prosperă, investițiile în raport cu baschetul jucat la nivelul echipelor naționale fiind în mod evident mult mai mari. De asemenea, disputarea meciurilor internaționale în cursul desfășurării sezonului competițional (similar fotbalului) ar putea întâmpina serioase proteste din partea cluburilor. Acestea - cu precădere în ligile profesioniste - plătesc, pe lângă salarii, sume importante în ceea ce privește asigurările jucătorilor, de care vor trebui să se ocupe și federațiile dacă își doresc să aibă la dispoziție cei mai buni jucători.

Așadar, FIBA World Cup (ex-Campionatul Mondial) se va desfășura în ani impari, pentru o mai bună vizibilitate a evenimentului în raport cu alte discipline sportive cu priză la publicul larg. Decizia subminează baschetul de club, cel care a ridicat, atât din punct de vedere sportiv cât și financiar sportul cu mingea la coș în ultimii 20 de ani. Cu atât mai mult cu cât actualul format devenise cunoscut pentru întreaga suflare baschetbalistică și cei direct implicați s-au familiarizat cu el. Pe de altă parte se ridică un semn de întrebare cu privire la utilitatea modificării radicale a unui sistem ce a ridicat baschetul la rangul de sport de elită la nivel global.

Până și forul european - FIBA Europe - s-a opus atât cât a putut modificărilor dorite de forul mondial - FIBA. Organizația condusă de către islandezul Olafur Raffnson a fost mai mult decât mulțumită de formatul actual al EuroBasket, cu organizarea acestui eveniment la fiecare doi ani, în anii impari.

Totuși, FIBA a motivat schimbarea radicală a sistemului și a calendarului competițional pentru echipele naționale (și) prin faptul că intenționează să ofere un număr mult mai mare de meciuri între echipele reprezentative în sistem tur-retur, astfel încât să existe șansa de a populariza echipele naționale, care să fie aduse în fiecare țară (în formatul actual sunt echipe naționale care nu joacă niciodată un meci oficial pe teren propriu).

De asemenea, prin acest format FIBA dorește să elibereze calendarul jucătorilor și să le ofere acestora șansa de a avea, în timpul verii, perioade mai lungi de odihnă.

Rămâne să vedem reacția oficială a lumii baschetului de club.

Foto: fiba.com 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!