Linkuri rapide
Stiri

Scouting TotalBaschet – David Dudzinski (Antwerp Giants)

Andrei Ilie

Andrei Ilie
15.06.2019

david dudzinski antwerp

TotalBaschet vă propune să trecem în revistă prestațiile reușite în sezonul 2018-2019 de foști jucători importanți ai Ligii Naționale de Baschet Masculin, care acum evoluează în străinătate, într-o serie numită “Scouting TotalBaschet”.

În vârstă de 27 de ani, David Dudzinski se află la al doilea sezon competițional alături de formația belgiană, Antwerp Giants. În sezonul 2018/2019, baschetbalistul american a evoluat în 42 de partide în campionatul Belgiei, unde a acumulat medii de 8.4 puncte, 3.5 recuperări și 1.2 pase decisive în 19.5 minute/meci pentru un indice al eficienței de 9.4. A avut procentaje de 60.1% la aruncările din acțiune, 40.4% la aruncările de 3 puncte și 87.2% la aruncările libere.

De asemenea, alături de Antwerp Giants, David Dudzinski a evoluat și în Basketball Champions League, competiție în care a acces până în final four. În cele din urmă, David Dudzinski & co. au reușit să termine această competiție pe locul 3, după ce în semifinale au fost învinși cu 70-54 de către Tenerife, iar apoi s-au impus cu 72-58 împotriva nemților de la Bamberg.

Cea mai bună prestație din Basketball Champions League pentru David Dudzinski a avut loc pe 9 octombrie 2018, în victoria obținută în deplasare, 87-91, împotriva lituanienilor de la Lietkabelis. Jucătorul american a evoluat 29 de minute, perioadă în care a strâns 18 puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive și un capac pentru 25 la eficiență. A avut un procentaj de 66% la aruncările de 2 puncte(4/6), 40% la aruncările de 3 puncte (2/5) și 100% la aruncările libere(4/4).

Cel mai bun meci din acest sezon pentru baschetbalistul american a avut loc pe 10 noiembrie 2018, într-o victorie obținută în deplasare, în campionat, împotriva celor de la Okapi Aalstar, scor 71-106. A evoluat 28 de minute și a acumulat 20 de puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive și o intercepție pentru un indice al eficienței de 24. A terminat cu un procentaj de 69.2% la aruncările din acțiune și cu 100% la aruncările de 3 puncte (2/2). 

Alături de Antwerp Giants, David Duzinski a ieșit vicecampion național. Acesta a pierdut finala mare împotriva celor de la Oostende cu scorul general de 3-1.

David Dudzinski a evoluat pentru Steaua București în sezonul competițional 2016-2017, formație alături de care a ieșit, de asemenea, vicecampion național. A jucat în 39 de partide și a strâns medii de 13.1 puncte, 6.4 recuperări și 1.6 pase decisive. De asemenea, a evoluat și în 6 partide din cadrul FIBA Europe Cup unde a avut medii de 13.8 puncte, 7.8 recuperări și 1.6 pase decisive.

Cea mai bună prestație a lui David Dudzinski pentru Steaua București a avut loc pe 12 noiembrie 2016 într-un meci jucat și câștigat în deplasare, 73-96, în fața marii rivale, Dinamo București. Jucătorul american s-a aflat pe parchet timp de 33 minute, perioadă în care a strâns 23 de puncte,  5 recuperări și 4 pase decisive pentru un indice al eficienței de 27. A terminat cu 87% la aruncările de 2 puncte (7/8) și 60% la aruncările de 3 puncte (3/5).

Recordurile personale ale lui David Dudzinski în ceea ce privesc recuperările și pasele decisive datează din sezonul petrecut alături de Steaua București. A strâns 13 recuperări în meciul de pe teren propriu, 71-57, împotriva celor de la CSU Sibiu și de asemenea, 6 pase decisive, tot împotriva celor de la CSU Sibiu, însă intr-o partidă diferită.  

Pe lângă Steaua București și Antwerp Giants, David Dudzinski a mai evoluat în Europa pentru Rinnovabili Agrigento și Siauliai.

Ceilalți jucători care au apărut în rubrica „Scouting Total Baschet”

Brandon Taylor 
Tyler Laser
Andriy Agafonov
Zeljko Sakic
Obie Trotter

*foto: instagram David Dudzinski

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!