Corona Brașov o întâlnește pe BC Dnipro într-o dublă decisivă pentru calificarea în grupele Europe Cup
2 ore în urmăVictorie categorică pentru CSM Târgu Mureș în fața lui SCM Timișoara în Cupa României
4 ore în urmăChus Mateo, noul selecționer al Spaniei
1 zi în urmăEmi Cățe continuă să fie dominant în preliminariile Basketball Champions League
1 zi în urmăCSM Târgu Mureș și SCM Timișoara se duelează în Cupa României
1 zi în urmăACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a anunțat că va organiza unul dintre cele două turnee de calificare ce duc în grupele Euroligii feminine.
Campioana României este una dintre cele șase formații care se vor lupta pentru cele două locuri disponibile pe panoul principal al celei mai importante competiții de club de pe teritoriul Europei.
Meciurile din cele două serii se vor juca pe sistemul fiecare cu fiecare, iar câștigătoarele locului 1 în fiecare serie se vor alătura celor 14 echipe calificate deja în faza grupelor. Echipele care nu vor face pasul spre grupele Euroligii vor continua aventura europeană în EuroCup Women.
Astfel, reprezentanta României se va duela pe teren propriu, în Sepsi Arena, între 21-23 septembrie, cu Bellona Kayseri Basketbol (Turcia) și KSC Szekszard (Ungaria).
Programul partidelor din grupele de calificare va fi anunțat joi, 19 august, după tragerea la sorți a grupelor principale din EuroLeague Women 2021/2022.
*Foto: Facebook Sepsi-SI
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
Evoluție excelentă pentru Emi Cățe în primul meci oficial de la revenirea l...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
Pentru al optulea sezon consecutiv, CSM Oradea va evolua în grupele FIBA Eu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!