LeBron James ar putea debuta în noul sezon din NBA în meciul de la noapte cu Utah Jazz
4 ore în urmăMihai Silvășan, după eșecul cu Hapoel Ierusalim: „Trebuie să găsim soluții, nu scuze”
5 ore în urmăRecuperările, tendonul lui Ahile pentru U-BT Cluj în înfrângerea cu Hapoel Ierusalim
5 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos în sfertul al treilea
6 ore în urmăFatts, în premieră în lotul naționalei pentru meciurile cu Grecia și Muntenegru
10 ore în urmă
Partizan Belgrad a izbutit să egaleze seria cu Steaua Roşie Belgrad din finala campionatului sârb, după ce s-au impus pe terenul acestora cu 82-62.
Alb-negrii s-au impus în sferturile 1 şi 4, însă au făcut-o într-o aşa manieră încât adversarii lor nu au mai putut revenii pe tabelă. Mai precis, primul sfert a fost adjudecat de Partizan cu 23-11, respectiv ultimul cu 23-12. De cealaltă parte, Steaua Roşie a câştigat sferturile 2 şi 3 cu 18-17, respectiv 21-19. Cei mai buni jucători de pe parchet au fost Bogdan Bogdanovic de la Partizan cu 33 de puncte marcate, respectiv Jaka Blazic de la Steaua Roşie cu 19 puncte puse pe tabelă.
Reamintim faptul că, în primul meci, alb-roşii s-au impus cu 97-88. Următorul meci se va juca joi, 19 iunie, pe terenul celor de la Partizan. Finala în serbia se jocă după sistemul "cel mai bun din 5 meciuri".
*Foto: KK Partizan
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
Mihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-a...
Petar Mijovic, după eșecul cu U-BT Cluj: „Vom vedea ce, cum și cu cine vom...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos î...
U-BT Cluj-Napoca, duel pentru podium în EuroCup cu Hapoel Ierusalim
1 comentariu la aceasta stire:
Completare
cu 11 ani în urmă (17.06.2014) RaspundeIn primul meci , din cauza incidentelor din minutul 31 ,la scorul de 69-64 pt Steaua Rosie , Partizan a jucat in 3 jucatori contra 5!!! Meciul terminandu-se 2 contra 4 !!! Se pare ca atunci cand se joaca 5 contra 5 e mai greu celor de la Steaua Rosie :))
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!