Stiri

Sertac Sanli își răpune fosta echipă. Video

Anadolu Efes și Barcelona au oferit meciul etapei a 13-a din Euroligă. Catalanii au reușit să se impună pe terenul campioanei în exercițiu cu scorul de 95-93, la capătul unui meci disputat ieri, 3 decembrie și care a avut nevoie de o repriză suplimentară.

Prima parte a meciului a aparținut gazdelor, care a câștigat primele două sferturi la o diferență de 5 puncte și astfel intrau la cabine cu un avantaj format din două cifre, 47-37. Barcelona a avut o altă față în partea secundă a meciului și cu Sertac Sanli, fostul echipier al lui Anadolu Efes, în zi de grație a reușit să răstoarne soarta partidei. La finalul sfertului trei, Barca avea de recuperat 6 puncte. Scorul a basculat după două triple ale lui Sanli, 68-72. Barca avea 5 lungimi avantaj înaintea ultimelor 90 de secunde de joc. Vasilije Micic a replicat cu o triplă de senzație, după care Shane Larkin trimitea meciul în overtime de la linia de fault. Barca a început bine și repriza suplimentară și și-a creat rapid un avantaj de 7 puncte. Micic și Simon cu 5 puncte la rând au relansat jocul. Jokubaitis a reușit un three-point-play de senzație pentru catalani chiar la intrarea în ultimul minut. Tripla lui Moerman a venit prea târziu iar Sanli a închis meciul de la linia de fault, ratând intenționat ultima aruncare când erau mai puțin de 2 secunde pe tabelă.

Sarunas Jasickevicius a avut un discurs extrem de interesant la pauză, când le-a transmis elevilor săi că dacă nu cred în victorie el nu se va mai ridica de pe bancă în repriza secundă.

Sertac Sanli, fostul jucător al lui Anadolu Efes, a făcut cel mai bun meci ofensiv al carierei în Euroligă. Pivotul turc a terminat cu 24 de puncte plus 3 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție. Sanli a marcat 5/6 de la 2 puncte, 4/5 de la 3 puncte și 2/4 de la linia de libere pentru un indice al eficienței de 25 de unități.

Nikola Mirotic a făcut și el o partidă bună cu 18 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive. Kyle Kuric a adăugat 16 puncte și 6 recuperări iar Nicolas Laprovittola cu 14 puncte, 8 pase decisive și 4 recuperări.

Vasilije Micic a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 26 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive. Adrien Moerman a contribuit cu 16 puncte și 6 recuperări. Shane Larkin a terminat cu 14 puncte și 6 pase decisive, fiind eliminat cu 5 greșeli personale chiar în startul reprize de prelungire.

Tot ieri, 3 decembrie s-au mai desfășurat 3 partide în Euroligă:

Unics Kazan vs Olympiacos 84-87, după OT
Zenit St. Petersburg vs Steaua Roșie Belgrad 58-69
Alba Berlin vs Olimpia Milano 81-76

foto: euroleague.net

1 comentariu la aceasta stire:
  • pipzn :

    Meci
    cu o prima repriza in care Barcelona a avut un atac "incalcit" ca sa ma exprim elegant.
    In primul sfert antrenorul a schimbat jucatorii asa de des incat mi-a adus aminte de d-nul Tenter acum cativa ani. :)). Inclusiv la partea "sonora"
    Desi a facut parte din faza meciului Brandon Davis a avut multe momente proaste. Din fericire pentru Barca, Sanli a facut un meci foarte bun si nu m-as mira sa calce pe urmele lui Vesely ca valoare (nu chiar sa concureze pentru titlul de MVP dar pe aproape). Nu are sau nu a aratat toate calitatile acestuia din urma dar in compensatie, incontestabil, are mana la aruncarile de semi si lunga distanta. Si mai are nevoie de conducatori de joc clasici care sa il puna in valoare sub inel. Chiar daca echipa sta sensibil mai bine decat in era in care jucau cu Hanga pe aceasta pozitie conducatori de joc au "contribuit" cu aproape jumatate din mingile pierdute ale echipei. Si niciunul nu a aratat ca jucator de constructie. Jokubaitis a parut mai mult interesat sa isi gaseasca adversari pentru 1 la 1 decat coechipieri. Laprovittola poate a stat prea mult in umbra lui Campazzo.
    Imi place Mirotic dar uneori ma intreb daca e bine sa ai cel mai bine platit jucator al ligii la tine in echipa. Desi a fost aparat des si strict (2 oameni), a fost jucat constant.... si a avut 4 mingi pierdute.

    Nu sunt in masura sa comentez arbitrajul insa consider ca meciul nu ar fi ajuns in prelungiri daca nu era faza aceea, pe care e o consider o compensatie (faultul in favoarea lui Larkin). Practic, in momentele premergatoare, un arbitru a fost pozitionat incorect (in teren si pe culoarul jucatorului) si Larkin a fost oprit din actiune, actiune care era parte din atac pozitional dar totusi.

    La Anadolu ma bucur ca incep sa iasa in evidenta si alti jucatori (ex Moerman aseara) si fata de startul sezonului echipa incepe sa isi gaseasca ritmul.

    cu 2 ani în urmă (04.12.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!