Cinci jucători din NBA au fost aleși în echipa ideală de la EuroBasket 2025
11 ore în urmăDennis Schroder a fost desemnat MVP-ul EuroBasket 2025
11 ore în urmăPentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la baschet masculin
12 ore în urmăCS Vâlcea 1924 cedează pe final în fața lui Borac Cacak
14 ore în urmăFC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
14 ore în urmăCarlos Jimenez, căpitanul echipei naționale a Spaniei la Campionatul Mondial din anul 2006, atunci când a cucerit medalia de aur, și-a amânat retragerea din activitate.
În vârstă de 26 ani, Jimenez a semnat un contract pe o lună cu Unicaja Malaga. Cele două părți au convenit asupra posibilității de prelungire a acestuia pentru încă o lună dacă accidentatul Sergi Vidal nu își revine de pe urma unei accidentări.
Extrema de 2.05 metri a jucat în sezonul precedent la Estudiantes Madrid, club alături de care a jucat și în perioada 1994-2006. În stagiunea 2011/12, în Liga ACB, Jimenez a avut medii de 5.1 puncte și 5.7 recuperări pe parcursul celor 29 meciuri jucate.
Jimenez a jucat pentru Malaga între 2006 și 2011, iar în ultimul său sezon la această formație a avut 6.0 puncte și 4.7 recuperări în 27 meciuri.
Cariera lui Jimenez cuprinde 630 de meciuri în Liga ACB. Astfel, el se situează pe locul al 5-lea între jucătorii cu cele mai multe meciuri jucate în istoria campionatului iberic la nivel de primă divizie. Carlos a jucat doar pentru două echipe de club. A petrecut cinci sezoane alături de Unicaja Malaga (2006-2011), respectiv 13 la Estudiantes Madrid (1994-2006 și 2011-12).
Component al echipei naționale de baschet masculin a Spaniei între 1998 și 2008, Jimenez a participat în această vară la Campionatul Mondial 3x3 de la Atena, alături de un alt fost campion mondial, Jorge Garbajosa.
Citiți și
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Finlanda s-a calificat pentru prima oară în istorie în semifinalele unui tu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!