Euroliga explorează noi orizonturi pentru extindere
15 minute în urmăÎnfrângere neașteptată, Olimpia Milano îngenuncheată de Varese
1 oră în urmăParis Basketball a obținut cea mai categorică victorie din istoria campionatului Franței
14 ore în urmăAvancronica etapei a 19-a din Liga Națională de Baschet Masculin
17 ore în urmăUn baschetbalist grec acuză fanii lui Olympiakos că i-au tăiat frânele la mașină
19 ore în urmă
Real Madrid va avea parte de un moral cât se poate de bun înaintea debutului în sezonul regulat al ligii ACB. Gruparea din capitala Spaniei s-a impus cu scorul de 83-79 în finala SuperCupei, disputată chiar în fața marilor rivali de la FC Barcelona.
A fost o încleștare strânsă, în care diferența s-a făcut pe final, Serio Rodriguez conducându-și formația spre primul succes important al stagiunii. Cu 18 puncte și 4 pase decisive, internaționalul iberic a fost numit MVP-ul încleștării. Alte contribuții majore au venit din partea lui Nikola Mirotic și Rudy Fernandez, autori a câte 20, respectiv 12 puncte.
În replică, Ante Tomic a marcat 21 de puncte, iar Marcelinho Huertas a pus pe tabelă 17 puncte.
Astfel, Real Madrid își apără trofeul câștigat anul trecut, trupa antrenată de Pablo Laso mândrindu-se cu încă două cupe de acest gen. Primul adversar din Liga ACB al "galacticilor" va fi Valladolid, în vreme ce FC Barcelona dă piept cu Valencia CB pe teren propriu.
*Foto: acb.com
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Reacția lui Mihai Silvășan după al patrulea rezultat negativ din ultimele c...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Reacția lui Mihai Silvășan după al patrulea rezultat negativ din ultimele c...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!