Stiri

Spania - Real Madrid pătrunde în finală după o nouă revenire spectaculoasă

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.06.2012

 

Peste 13.000 madrileni au asistat la revenirea Realului în Meciul 5 al semifinalei cu Caja Laboral

Real Madrid a depășit pe Caja Laboral Vitoria, scor 76-69, în Meciul 5 al semifinalei ligii iberice de baschet masculin - ediția 2011/12. În urma acestui rezultat formația din capitala Spaniei s-a calificat în finala Ligii ACB.

Similar Meciului 4, desfășurat cu două zile în urmă la Fernando Buesa Arena, în prezența a 15.000 spectatori, în majoritate basci, Caja Laboral s-a desprins la zece lungimi pe tabela de marcaj pe parcursul primei secvențe. Real a replicat imediat și a anulat întregul handicap până la pauză, atunci când tabela de marcaj indica egalitatea, scor 37-37.

În sfertul al 3-lea s-a mers cap la cap, Caja Laboral având o încercare de desprindere, însă Realul a replicat și a terminat secvența în avantaj, scor 53-51. Pe parcursul ultimelor zece minute madrilenii s-au dezlănțuit, impunându-se la o diferență de șapte puncte.

Novica Velickovic a strâns 15 puncte, Felipe Reyes a adăugat 12 puncte, 9 recuperări, Jaycee Carroll a terminat cu 11 puncte, iar Nikola Mirotic a terminat cu 10 puncte pentru Real Madrid.

În replică, Mirza Teletovic a avut 14 puncte, Brad Oleson a adăugat 12 puncte, iar Maciej Lampe a terminat cu 10 puncte și 7 recuperări pentru Caja Laboral.

Real Madrid câștigă seria cu scorul general de 3-2 și avansează în finala Ligii ACB Pentru prima dată în ultimii cinci ani.

Va fi prima finală Real Madrid - Barcelona după cea din sezonul 2006/07, când echipa din capitala Spaniei a învins cu scorul general de 3-1.

Finala începe pe 6 iunie anul curent, când Barcelona va găzdui Meciul 1. Ultimul act se desfășoară în sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!