Dinamo și CSU Sibiu au închis sezonul cu victorii în deplasare
1 zi în urmăCristian Achim, după calificarea în finală: „Sunt foarte bucuros pentru victorie și calificare”
2 zile în urmăSayeed Pridgett, eroul Oradiei: „Mi-am asumat aruncarea și sunt foarte bucuros că am marcat”
2 zile în urmăS-au stabilit locurile 5-8: Cine prinde cupele europene și cine rămâne pe dinafară?
3 zile în urmăSCM Timișoara închide seria cu CSM Târgu Mureș în minimum de meciuri
3 zile în urmăWeekend-ul trecut, la terenurile din incinta Institutului Politehnic din Bucureşti, s-a încheiat cel de al doilea turneu din cadrul ediţiei a 7-a Sport Arena Streetball. La fel ca şi la primul turneu, ce s-a desfăşurat la finele lunii mai, toate cele 200 de locuri disponibile pentru înregistrarea echipelor au fost ocupate în doar câteva ore. De asemenea, peste 1.000 de iubitori ai baschetului au fost prezenţi, în perioada 17-19 iunie, la cel de al doilea turneul Sport Arena Streetball.
În cele ce urmează vă prezentăm comunicatul de presă al organizatorilor, ce conţine review-ul turneului #2 Sport Arena din acest an:
Inspirati de prezenta si de versurile lui Adrian Tutu, castigatorul primei editii a show-ului ”Romanii au talent”, baschetbalistii prezenti la Sport Arena Streeball, Turneul 2, si-au aratat la randul lor talentele.
Concertul rapper-ului care a incantat milioane de romani a venit la fix pentru a incinge atmosfera inaintea concursului de slam-dunk, acolo unde s-au duelat cei mai buni ”zburatori” din Romania. Musledin Oynur, poreclit ”Turcul zburator”, castigator la prima editie, a fost nevoit sa se recunoasca invins in fata lui Tudor Boruz care a scos din joben cateva trucuri magice cu care a castigat simpatia publicului, care prin aplauzele sale a decis castigatorul.
Fazele finale ale competitiei au oferit din nou meciuri incheiate la limita iar Silviu Lupusavei, proaspatul detinator al unui contract in Divizia A cu CSM Oradea, si-a confirmat renumele de ”lunetist” de elita. Lupusavei si-a dus echipa, sugestiv denumita ”Echipa” in finala mare cu o noua reusita in ultimele secunde de joc, de la mare distanta.
Lupusavei nu s-a mai bucurat insa de victoria suprema, asa cum s-a intamplat la primul turneu, pentru ca un posibil viitor adversar in prima liga, Dani Popescu, impreuna cu coechipierii sai de la ”Batranul senil Verde” (da, este un nume de echipa), au triumfat in finala cu 21-17.Castigatorii vor avea un motiv in plus sa petreaca, deoarece pe langa premiile obisnuite, de care sunt responsabili partenerii nostri Bengay, Champion, Gatorade, Raiffeisen Bank si nu numai, au primit si invitatii la Bestfest 2011. Iar acolo vor putea sa se pregateasca pentru turneele viitoare, deoarece Sport Arena a montat in camping-ul amenajat de organizatorii festivalului si terenuri de sport.
Odata cu acest al doilea turneu din 2011, Sport Arena Streetball este cu tehnologia la capacitate maxima. Tabelele electronice, transmisia video live, afisajele pentru timpul de atac si tabletele care inregistreaza statisticile si transmit meciurile faza cu faza pe site-ul www.3la3.ro au contribuit la o competitie desfasurata dupa standardele cerute de Federatia Internationala de Baschet, care pune din ce in ce mai mult accent pe baschetul trei la trei.
Cu toate ca tinde sa devina deja un truism, toate cele 200 de locuri disponibile au fost ocupate in doar cateva ore. La fel ca si la primul turneu, cei mai putini iuti de degete sau de traficul pe internet au urmarit competitia doar din postura de spectatori.
Sport Arena Streetball face o pauza ceva mai lunga decat de obicei, pana la urmatorul turneu, care va avea loc intre 29 si 31 iulie. Prilej pentru toata lumea sa se bronzeze, sa se scalde sau sa se refugieze de caldura pe varfurile muntilor. Nu uitati insa sa luati si o minge de baschet cu voi, pentru ca a fi invingator la Sport Arena Streetball nu presupune doar sa ai talent, dar si sa muncesti mai mult decat adversarii tai.
O vacanta placuta!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!