Virtus Bologna își va pierde sponsorul principal, începând cu iunie 2024
1 oră în urmăMike James a fost desemnat MVP-ul sezonului 2023/24 din Euroligă
2 ore în urmăMarkus Howard și-a prelungit înțelegerea cu Baskonia
3 ore în urmăBoston Celtics este la un pas de finala Conferinței de Est
3 ore în urmăCSM Petrolul Ploiești ajunge la 2-0 în seria cu CSM Focșani
19 ore în urmăAntrenorul Stacey Nolan este conştient că România a picat în cea mai grea dintre cele doua grupe ale EuroBasket 2011, dar nu vede acest lucru ca fiind un impediment în calea fetelor sale. În grupa B a României se mai regăsesc Serbia, Germania, Italia şi Belgia.
Tehnicianul consideră că la numirea sa în funcţie ca antrenor al echipei naţionale feminine de baschet a României o contribuţie semnificativă a avut-o cuvântul tuturor celor cu care a avut privilegiul să lucreze până în prezent şi cărora le este recunoscător. La cei doar 38 de ani ai săi, Stacey Nolan a atins prin această numire cel mai înalt punct, până în prezent, al scurtei sale cariere de antrenor.
„Cunosc foarte bine jucătoarele cu care vom aborda barajul de recalificare şi doresc ca împreună cu ele să dovedim că echipa României are valoare. La noi problema ţine de mentalitate, iar cum eu zic că sunt un tip liber, vreau ca şi jucătoarele să fie cât mai libere când joacă. Le voi pregăti pe fete cât mai bine atât din punct de vedere mental, cât şi din punct de vedere fizic şi vom vedea la final ce vom reuşi să realizăm Vom fi o echipă defnsivă, pentru că dacă reuşeşti să opreşti adversarul, poţi câştiga acel meci” a declarat Stacey Nolan pentru www.sport365.ro.
Turneul de calificare pentru Grupa B se va desfăşura în perioada 3-8 iunie 2011 în Taranto, Italia.
Ergin Ataman a avut dreptate
Panathinaikos revine în Final 4-ul Euroligii după o absență de 12 ani
Fenerbahce și Olympiacos completează careul de ași al Euroligii
Ergin Ataman a avut dreptate
Panathinaikos revine în Final 4-ul Euroligii după o absență de 12 ani
Virtus Bologna își va pierde sponsorul principal, începând cu iunie 2024
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!