Prestații de top pentru doi foști jucători din Liga Națională în thriller-ul Suedia-Finlanda
5 ore în urmăEuroBasket. Echipa ideală a primei zile de la turneul final
5 ore în urmăEuroBasket. Rezumatul primei zile a turneului final
6 ore în urmăSteaua Roșie Belgrad a renunțat la trei jucători sârbi emblematici
8 ore în urmăMarius Ciulin a oficiat meciul dintre Cehia și Portugalia de la EuroBasket 2025
8 ore în urmăÎn cursul zilei de ieri au avut loc cele două finale ale Campionatului Mondial de baschet din Tenerife. Finala mare a fost câștigată de SUA, în timp ce meciul pentru locul 3 a fost adjudecat de gazda competiției, Spania.
În ultima confruntare a turneului s-au întâlnit cele două formații care nu au pierdut niciun meci până în finală. Prin urmare, această partidă se anunța a fi una foarte interesantă, în special datorită duelului de sub panou dintre Brittney Griner și Liz Cambage. Jucătoarele americane au început foarte bine finala și au marcat rapid 10 puncte, prin coșurile lui Stewart, Taurasi și Charles. Ebzery a pus primele puncte pe tabelă pentru Australia, însă la panoul celălalt, Griner a obținut un coș-fault, moment în care Sandy Brondello a cerut primul timp de odihnă al confruntării. Efectul nu s-a lăsat prea mult așteptat și australiencele au început să joace mult mai bine, reușind să se apropie la 5 puncte de adversare, la finalul primului sfert, scor 20-15.
În debutul actului secund, rezervele lui Dawn Staley s-au ridicat la nivelul jocului și au majorat avantajul celei mai titrate naționale din istoria Campionatului Mondial. Cu toate acestea, adversarele americancelor nu au renunțat la luptă și au impresionat atât în apărare cât și în ofensivă. De partea cealaltă, veteranele Sue Bird și Diana Taurasi și-au arătat experiența și au dus-o pe SUA la 12 puncte în fața Australiei. Campioana din 2006 a răspuns rapid prin două coșuri care au stabilit scorul final al primei reprize: 35-27.
Sue Bird a deschis repriza secundă printr-un coș de la distanță, iar după ratarea lui Liz Cambage, Brittney Griner a mai pus două puncte în coșul adversarelor. Baschetbalistele de la Antipozi nu și-au găsit precizia nici din acțiune și nici de la linia de libere și astfel, SUA s-a îndepărtat și mai mult, ajungând la o diferență de 17 puncte la jumătatea sfertului 3. După un timp de odihnă solicitat de antrenoarea Australiei, jucătoarele sale au reușit imediat să marcheze 8 puncte, 6 dintre ele venind din exteriorul semicercului. Cu toate acestea, campioana precedentelor două ediții a continuat să domine în ofensivă, în special datorită lui Brittney Griner care a câștigat duelul de sub panou cu Liz Cambage. Prin urmare, sfertul al treilea s-a încheiat cu un avantaj de 23 de puncte pentru americance, scorul fiind 61-38.
În actul decisiv s-au confruntat rezervele celor două naționale, acestea întâmpinând mari greutăți la nivelul ofensivei. Australia a reușit să își adjudece acest ultim sfert, însă lucrul acesta nu a fost de-ajuns, SUA câștigând partida cu 73-56. Prin urmare, Statele Unite ale Americii a devenit campioana mondială pentru a treia oară consecutiv, după victoriile din 2010 și 2014.
Cea mai bună baschetbalistă din lotul lui Staley a fost Brittney Griner, care a contabilizat 15 puncte, 3 recuperări, 2 capace și o intercepție. Taurasi, una dintre cele mai bune jucătoare all-time, a reușit 13 puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări în timp ce Breanna Stewart a adunat 10 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție. De partea cealaltă, Alanna Smith a făcut o partidă excelentă, fiind lidera naționalei sale datorită celor 10 puncte înscrise. De asemenea, chiar dacă nu a fost așa de eficientă în ofensivă Liz Cambage a fost una dintre cele mai bune sportive de pe teren, terminând cu 7 puncte, 14 recuperări, 5 capace, o intercepție și o pasă decisivă.
Cu această victorie, SUA a obținut cea de-a 10-a medalie de aur la Campionatul Mondial și a treia consecutivă. Un alt detaliu important este că Sue Bird se află la cea de-al 4-lea trofeu câștigat, în timp ce Diana Taurasi are 3 medalii de aur în palmares. Cele două jucătoare mai au o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 2006 organizat în Brazilia. Un alt record este realizat de Jewell Loyd care a devenit prima baschetbalistă din istorie care a câștigat Campionatul Mondial atât la 5 vs. 5 cât și la 3X3.
De asemenea, în cursul zilei precedente Spania și Belgia s-au confruntat în finala mică, luptând pentru medalia de bronz. Gazda competiției a reușit să își ia revanșa pentru duelul pierdut în faza grupelor și s-a impus la o diferență de 7 puncte, scor 67-60. Cele mai bune jucătoare din lotul lui Lucas Mondelo au fost: Marta Xargay (17 puncte, 3 pase decisive, 4 intercepții și o recuperare), Alba Torrens (15 puncte, 3 intercepții și 2 recuperări) și Astou Ndour (13 puncte, 6 recuperări, un capac). De partea cealaltă, protagonistele au fost așa cum ne-au obișnuit Emma Meesseman (24 puncte, 9 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție) și Kim Mestdagh (15 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție).
În celălalte două meciuri jucate ieri, Canada a învins-o pe Nigeria (73-72) și Franța a trecut de China (81-67). Prin urmare, clasamentul primelor 8 echipe arată așa:
1. Statele Unite ale Americii
2. Australia
3. Spania
4. Belgia
5. Franța
6. China
7. Canada
8. Nigeria
La ceremonia de premiere organizată imediat după încheierea finalei s-au acordat și premiile individuale.
„Cea mai bună jucătoare a finalei” - Brittney Griner
„Cea mai bună jucătoare a turneului” - Breanna Stewart
„Cvintetul ideal al turneului” - Liz Cambage, Emma Meesseman, Astou Ndour, Breanna Stewart, Diana Taurasi.
*foto: fiba.basketball
Cum pot fi urmărite meciurile de la EuroBasket 2025 în România
Foști jucători din LNBM selecționați pentru EuroBasket 2025
Starurile din NBA iau cu asalt Europa: Vedetele ligii nord-americane promit...
Foști jucători din LNBM selecționați pentru EuroBasket 2025
Cum pot fi urmărite meciurile de la EuroBasket 2025 în România
Bilanțul competițiilor juvenile din această vară pentru cele șase reprezent...
1 comentariu la aceasta stire:
de departe,cele mai bune...
cu 6 ani în urmă (01.10.2018) RaspundeDin pacate, a fost unul dintre cele mai slabe meciuri ale CM, din cauza jocului mediocru al australiencelor. Liz Cambage a fost prea afectata de reactia ostila a salii care a intampinat fiecare actiune a sa cu huiduieli, fapt ce a dus la ratari din situatii clare, inclusiv multe de la linia de libere si la greseli copilaresti. Asa cum era de asteptat, SUA au fost net superioare, dovedind inca o data ca diferenta dintre baschetul de acolo si cel din restul lumii este inca foarte mare, atat la femei cat si la barbati.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!