Stiri

Steaua Roșie a reacționat în duelul cu Partizan din finala Ligii Adriatice

Steaua Roșie Belgrad a reușit să prelungească finala Ligii Adriatice, după ce s-a impus pe teren propriu duminică, 18 iunie, în meciul trei cu rivala Partizan Belgrad. Scorul la general este 2-1 acum pentru Partizan.

Duelul din fieful Stelei Roșii a început cu gazdele aflându-se inițial la conducere, după care treptat Partizan a redus din deficitul de șase puncte și și-a adjudecat primele 10 minute cu 19-21. Sfertul al doilea a găsit-o pe Partizan la +6, de unde Steaua Roșie a putut să întoarcă și să se desprindă la două posesii în câteva rânduri, pentru ca apoi oaspeții să fie cei care au intrat în avantaj la vestiare, 38-41.

Partea secundă a adus momente mai reușite pentru gazde, care au putut să câștige cele două sferturi rămase din meci și de fiecare dată au primit sub 20 de puncte. Ultimul parțial a fost cel care a făcut diferența, după ce s-a intrat în acea perioadă cu +3 pentru Steaua Roșie. Echipa lui Dusko Ivanovic a mers pentru prima dată la un ecart format din două cifre la 75-65, ulterior distanța dintre cele două rivale s-a mărit la 15 puncte și în cele din urmă Steaua Roșie Belgrad a câștigat cu 91-78.

Nemanja Nedovic a avut un ultim sfert excelent, atunci când a marcat 10 din cele 19 puncte avute la final. Luka Mitrovic și Filip Petrusev l-au urmat cu câte 16 puncte, iar Luca Vildoza a adunat 14 puncte și 5 pase decisive.

Dante Exum a fost principalul marcator de la Partizan cu 16 puncte și 3 assist-uri, Yam Madar (15 puncte, 3 recuperări, 4/4 de afară) și Kevin Punter (12 puncte, 2 pase decisive) fiind următorii care au terminat în double figures.

Meciul patru se va juca tot pe terenul Stelei Roșii, marți (20.06) începând cu ora 20.00.

*foto: Emilija Jovanovic / aba-liga.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!