Stiri

Strasbourg și Galatasaray se califică în finala EuroCup

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
07.04.2016

Strasbourg și Galatasaray sunt echipele calificate în finala EuroCup din sezonul 2015/2016. Cele două formații se vor duela pentru al doilea trofeu ca importanță din baschetul de club european începând cu data de 22 aprilie.

Strasbourg a eliminat în prima semifinală de Energia Trento. Formația din Italia avea 6 puncte avantaj, obținute după meciul tur. Elevii lui Vincent Collet au reușit însă să întoarcă soarta calificări chiar la Palatrento, grație unui sfert trei la capătul căruia avea 11 puncte avantaj. Italienii au forțat în final, au marcat 27 de puncte însă le-au permis și adversarilor să marcheze 24 și astfel se vedeau eliminați din competiție. Energie Trento – Strasbourg 78-86 (152-154 la general).

Romain Duport de la francezi a fost omul meciului retur cu 20 de puncte și 7 recuperări. Fostul coleg al lui Vlad Moldoveanu, Mardy Collins a terminat și eu cu 20 de puncte la care a mai adăugat, 5 recuperări și 7 pase decisive.

Davide Pascolo a fost principalul artizan al italienilor cu 22 de puncte și 13 recuperări. Trent Lockett și Julian Wright au adăugat fiecare câte 16 puncte pentru Trento.

Galatasaray a obținut calificarea în finală după un meci de infarct cu Gran Canaria, chiar dacă după primul tur avea un avnataj de 14 puncte. După un început de meci în care apărarea nu a funcționat, spaniolii s-au redresat și în următoarele trei au primit sub 20 de puncte. Jucătorii lui Aitor Reneses au reușit să întoarcă soarta calificării și au trimis dubla în prelungiri. În overtime cele două echipe nu au forțat și parcă așteptau finalul pentru a afla deznodământul. Errick McCollum de la Galata a transformat trei libere în ultimul minut și turcii aveau scor de calificare în mână. La ultima fază, spanioli au mers pe mâna veteranului Albert Oliver însă acesta a ratat șansa de a o trimite pe Gran Canaria pentru al doilea sezon la rând în finala EuroCup. Gran Canaria – Galatasaray 94-81 (169-170 la general).

Vladmir Micov a fost omul meciului cu 21 de puncte, 7 recuperări și o pasă decisivă. Errick McCollum a adăugat 16 puncte și 5 recuperări, iar Stephane Lasme a contribuit cu 11 puncte  și 5 recuperări.

D.J. Seeley a fost vioara întâi pentru spanioli cu 23 de puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive. Alen Omic a terminat cu 16 puncte și 7 recuperări, iar Kevin Pengos totalizat 14 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă.

Finala din Strasbourg și Galatasaray se va disputa în dublă manșă pe 22 aprilie, respectiv pe 27 aprilie. Primul duel din ultimul act al EuroCup va avea loc în Franța.

foto: eurocupbasketball.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!