Cinci jucători din NBA au fost aleși în echipa ideală de la EuroBasket 2025
6 ore în urmăDennis Schroder a fost desemnat MVP-ul EuroBasket 2025
6 ore în urmăPentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la baschet masculin
7 ore în urmăCS Vâlcea 1924 cedează pe final în fața lui Borac Cacak
8 ore în urmăFC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
9 ore în urmăÎn această dimineață, Sydney SuperDome a găzduit confruntarea dintre Statele Unite ale Americii și China, din finala Campionatului Mondial Feminin, ediția 2022. După un prim sfert echilibrat, starurile din WNBA au început să domine întâlnirea iar SUA s-a impus cu 83 la 61, devenind din nou campioană mondială.
Cheryl Reeve a început cu o formație de start alcătuită din Chelsea Gray, Jewell Loyd, Breanna Stewart, Alyssa Thomas și A’Ja Wilson, în timp ce Wei Zheng le-a trimis în teren pe Sijing Huang, Yueru Li, Siyu Wang, Liwei Yang și Ru Zhang.
Naționala americană a câștigat la pas toate meciurile de la Campionatul Mondial, cel mai echilibrat fiind duelul cu China. Valoarea asiaticelor s-a văzut și în finală, iar în primul sfert cele două adversare au mers cap la cap. Stewart nu a evoluat la nivelul obișnuit, astfel că responsabilitatea ofensivă a fost preluată de Gray, în primă fază, și apoi de Wilson și Thomas.
De partea cealaltă, China a avut un joc inconstant. Au existat momente în care triplele lui Tongtong Wu, Weina Jin și Siyu Wang au ridicat publicul în picioare, însă au fost și perioade în care turnoverurile au dus la puncte ușoare pentru SUA. Așadar, la finalul primei reprize, campioana mondială en-titre conducea cu 43 la 33.
După revenirea de la vestiare, SUA a controlat meciul din ce în ce mai mult și nu a mai oferit nicio șansă naționalei chineze. Gray a continuat să producă puncte prin pasele pe care le-a dat, Plum a intrat extrem de concentrată în joc, iar diferența a crescut tot mai tare. În cele din urmă, trupa lui Reeve s-a impus cu 83 la 61 iar SUA a câștigat Campionatul Mondial.
Principalele marcatoare ale învingătoarei au fost A'Ja Wilson (19 puncte), Kelsey Plum (17 puncte), Jewell Loyd (11 puncte) și Chelsea Gray (10 puncte, 8 pase decisive). De partea cealaltă, s-au remarcat Yueru Li (19 puncte, 12 recuperări), Tongtong Wu (13 puncte) și Siyu Wang (11 puncte).
Este pentru a patra oară la rând când SUA reușește să câștige Campionatul Mondial Feminin. De asemenea, americancele au obținut opt din ultimele 11 medalii de aur.
În finala mică, Australia a trecut fără probleme de Canada, scor 95-65.
*foto: fiba.basketball
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Finlanda s-a calificat pentru prima oară în istorie în semifinalele unui tu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!