Stiri

SUA a câștigat o nouă medalie de aur la Campionatul Mondial U17

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
10.07.2022

Reprezentativa Statelor Unite ale Americii a câștigat titlul mondial la U17 după un succes împotriva reprezentativei similare a Spaniei, într-un meci desfășurat chiar în casa ibericii, în arena celor de la Unicaja Malaga. Scorul final a fost 67-79, deși americanii nu au condus deloc până în sfertul al treilea.

Cele două echipe au avut un start echilibrat de partidă. După cinci minute de joc, niciuna dintre cele două formații nu se distanțase la mai mult de două puncte, înaintea triplei lui Folgueiras. Dunk-urile lui Hugo Gonzalez au reușit să anime partida și să ofere momentumul grupării gazdă. Ibericii au închis bine sfertul și conduceau cu 20-13 după 10 minute.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Sean Stewart și Ronald Holland au reușit să reducă diferența în debutul parțialului secund. Spania s-a distanțat din nou la șapte puncte (29-22), înaintea unui run de 9-4 al Team USA prin care scorul devenea 33-31. Avansul elevilor lui Javier Zamora a crescut din nou totuși, iar la pauza mare scorul era 38-33 datorită lui Asenjo.

Gazdele de la Malaga au continuat să dețină controlul disputei și în a doua jumătate, iar după patru minute scurse din aceasta, tabela indica 47-40, în urma liberelor lui Viladecans. Stewart a fost protagonistul unui run al adversarilor care s-au apropiat la două lungimi (48-46). Tot el a fost cel care a egalat după un timeout al lui Zamora. Jeremy Fears a adus-o pe SUA pentru prima dată la conducere. Înaintea ultimului sfert, scorul era 51-62 în favoarea americanilor, după un run de 16-3.

Sfertul al patrulea a debutat cu o triplă a lui Gonzalez care reaprindea speranțele gazdelor. Gomez a marcat și el cu un cârlig după dunk-ul Koa Peat. Alley-oop-urile finalizate de Gomez au animat atmosfera, dar tripla lui Flagg a păstrat avansul oaspeților. Ron Holland a răspuns cu un poster dunk de toată frumusețea cu care a dus scorul la 61-71. În cele din urmă, naționala pregătită de Sharman Lamar White s-a impus cu scorul de 67-79.

Cooper Flagg a fost MVP-ul finalei, terminând cu 10 puncte, 17 recuperări, 8 intercepții și 4 capace. Sean Stewart a bifat și el un double-double cu 10 puncte și 10 recuperări, iar Jeremy Fears a avut 15 puncte și 6 pase decisive. Din tabăra adversă s-au remarcat Hugo Gonzalez (16 puncte, 4 recuperări, 3 intercepții) și Aday Mara Gomez (16 puncte, 7 recuperări).

De la înființarea acestei competiții în 2010, Team USA nu a fost niciodată mai jos de locul unu. Americanii au șase medalii de aur la această categorie de vârstă. Pentru Spania este prima medalie la Mondialul U17.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Da
    Excelent tot turneul, incredibil nivelul la care se joacă... Cătă calitate, câtă maturitate... Absolut fabulos pentru niște puști de 17 ani sau mai mici. Koa Peat e născut 2007, iar MVP ul finalei, Cooper Flagg e născut decembrie 2006.. Apropo, statistica e ușor mincinoasă, la o fază din ultimul minut a pus 4 capace în 5 secunde...
    De felicitat și spaniolii, care au prestat un joc colectiv impresionant și nu mult a lipsit să-i bată pe americani.
    Mulți dintre băieții ăștia, americani, spanioli sau francezi vor ajunge cu siguranță baschetbaliști de top.

    cu 1 an în urmă (11.07.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!