Linkuri rapide
Stiri

SUA – Serbia, meciul de vis ce deschide lupta pentru locurile 5-6

Înainte de începerea importantei competiții organizate de China, Serbia era privită drept singura forță mondială care ar putea întrerupe hegemonia Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, atât trupa condusă de Sașa Djordjevic, cât și cea antrenată de Gregg Popovich, au fost eliminate în sferturile de finală, de către Argentina și Franța.

Ironia sorții face ca aceste două naționale să se întâlnească într-o partidă ce va decide clasificarea între locurile 5-8. Cu siguranță, vom vedea un joc foarte frumos, la o calitate excelentă, iar acest aspect se datorează faptului că ambele echipe au orgoliul rănit. Prin urmare, atât Team USA, cât și Serbia vor da 150% pe teren pentru a-și învinge marea rivală.

O statistică interesantă spune că, până în acest moment, nu a mai existat un turneu internațional în semifinalele căruia să nu ajungă sau Serbia (Iugoslavia), sau Statele Unite ale Americii. Acum, iată că cele două se vor lupta să ajungă în meciul decisiv pentru locul 5.

Lupta dintre cele două este alimentată și de declarațiile care au fost făcute de Djordjevic înainte de începerea Campionatului Mondial. Atunci, legendarul antrenor al Serbiei a spus că naționala sa nu se teme de SUA și, în cazul unei întâlniri, ei își vor face jocul pe care îl știu și „Dumnezeu să îi ajute pe americani”.

Din punct de vedere al jocului, va fi un duel interesant. Serbia stă foarte bine la capitolul pivoților, având jucători precum Nikola Jokic, Boban Marjanovic, Miroslav Raduljica, Nikola Milutinov sau Nemanja Bjelica. De partea cealaltă, Gregg Popovich s-a bazat, în mare măsură, pe Myles Turner, nefolosindu-i prea mult pe Brook Lopez și Mason Plumlee.

În schimb, Team USA are în componență fundași și extreme foarte atletice, care se descurcă excelent în relația 1 la 1. Confruntarea dintre Donovan Mitchell și Bogdan Bogdanovic va fi una de urmărit, fanii NBA putând vedea un preview al duelurilor dintre Utah Jazz și Sacramento Kings.

În cursul zilei de miercuri, 11 septembrie, s-a anunțat că Marcus Smart nu va mai juca la acest Campionat Mondial. Rămâne de văzut dacă Jayson Tatum și-a revenit și poate evolua în ultimele două jocuri ale americanilor la acest turneu. De partea cealaltă, sârbii nu au probleme cu lotul.

Derby-ul dintre SUA și Serbia are loc astăzi, 12 septembrie, de la ora 14:00 (ora României). Câștigătoarea acestui meci o va întâlni pe echipa ce se va impune în confruntarea Cehia – Polonia.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!