Stiri

SUA vs. China – finala Campionatului Mondial Feminin

Astăzi, 30 septembrie, în Sydney, Australia, s-au disputat cele două semifinale ale Campionatului Mondial Feminin de Baschet. SUA a trecut de Canada la o diferență de 40 de puncte, în timp ce China a învins-o pe gazda turneului cu scorul de 61 la 59.

Statele Unite ale Americii sunt de neoprit la Campionatul Mondial, reușind să se impună cu ușurință în fiecare meci. Ultima victimă a elevelor lui Cheryl Reeve a fost Canada, care a înscris doar 43 de puncte, primind în schimb 83.

Breanna Stewart, cu 17 puncte, a fost lidera americancelor, fiind urmată de A’Ja Wilson (15 puncte, 12 recuperări) și de Kelsey Plum (14 puncte). Sabrina Ionescu a terminat cu trei puncte, marcate de pe urma unui coș reușit în ultima secundă a sfertului al treilea.

De partea cealaltă, nicio jucătoare din lotul lui Victor Lapena nu a ajuns la 10 puncte înscrise.

Confruntarea dintre Australia și China a fost mult mai echilibrată și a avut un final intens. Cu șase minute și jumătate rămase din actul decisiv, asiaticele conduceau la cinci puncte (46-51) însă, după o triplă a Caylei George, diferența maximă consemnată pe tabelă până la final a fost de două puncte. Cele două formații au mers cap la cap până la ultimul fluier al arbitrului.

Cu 46 de secunde rămase, Sijing Huang a egalat la 59, după o pasă primită de la Liwei Yang. Apoi, cu trei secunde până la final, Siyu Wang a fost faultată și a primit două libere, reușind să le transforme pe ambele. Sandy Brondello a cerut un timp de odihnă dar aruncarea lui Ezi Magbeor nu și-a atins ținta și China s-a impus cu 61-59, obținând calificarea în finală.

Cele mai bune jucătoare din lotul lui Wei Zheng au fost Xu Han (19 puncte, 11 recuperări), Liwei Wang (18 puncte) și Siyu Wang (14 puncte). Din tabăra adversă s-au remarcat Sami Whitcomb (15 puncte), Steph Talbot (12 puncte, 10 recuperări), Ezi Magbeor (12 puncte) și Cayla George (10 puncte).

Finalele sunt programate sâmbătă dimineață, după următorul program:

  • Australia vs. Canada (finala mică) – 06:00
  • China vs. SUA (finala mare) – 09:00

Jocurile pot fi urmărite pe Courtside 1891.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate