Spectacol în EuroLeague.VIDEO
2 ore în urmăU-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
14 ore în urmăVictorie de moral pentru CSM Oradea în fața lui Reggiana
15 ore în urmăKris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
15 ore în urmăSlask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în EuroCup
18 ore în urmăBojan Radetic este jucătorul care va absenta din angrenajul lui BCM U Pitești la meciul de SuperCupă pe care deținătoarea Cupei României îl dispută în această seară împotriva campioanei în exercițiu, CSU Asesoft Ploiești.
Sârbul Radetic este ultimul jucător transferat la formația pregătită de către Tudor Costescu. Argeșenii au șapte jucători străini legitimați, iar conform regulamentului în vigoare pentru sezonul 2012/13 o echipă de club din primul eșalon românesc poate să înscrie pe foaia oficială cel mult șase sportivi de altă naționalitate decât cea română. Radetic și Popovic au suferit accidentări la ultimele meciuri de pregătire, însă, potrivit declarațiilor antrenorului ambii s-au refăcut, decizia lui Costescu nefiind influențată de eventualele cauze medicale.
În schimb, CSU Ploiești nu are această problemă, echipa lui Vladimir Arnautovic numărând cinci jucători străini. Toți sunt trecuți pe foaia oficială a acestui meci. La prahoveni revine Levente Szijarto, jucător operat la corzile vocale după o accidentare suferită în Meciul 3 al seriei cu CSM Oradea din playoff-ul precedenței ediții de campionat.
Meciul de la Sala Rapid începe de la orele 18:00, fiind transmis la TVR 2.
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Doar 3.000 de spectatori la Partizan – U-BT. 500 au fost clujeni
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!