Iverson Molinar, unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Panamei, în victoria cu Cuba
20 ore în urmăIslanda revine de la un deficit de 21 de puncte și câștigă în ultima secundă cu Lituania. VIDEO
20 ore în urmăCine este Diogo Brito, baschetbalistul care a înscris la foc automat împotriva României
21 ore în urmăEvoluție impresionantă pentru Bobe Nicolescu în înfrângerea cu Portugalia
21 ore în urmăMario Gomes: „Această echipă a României este mult mai bună decât cea pe care am întâlnit-o în 2022”
22 ore în urmă
Ziua a 9-a de la EuroBasket a consemnat ultimele meciuri din Grupele C și D, care au oferit un adevărat spectacol. Totodată, a fost stabilit tabloul complet al optimilor de finală, din care lipsește una dintre câștigătoarele edițiilor precedente.
Bosnia și-a asigurat calificarea în faza eliminatorie după ce a trecut cu greu de Georgia. Slovenia a obținut al treilea succes consecutiv la turneul final, în urma unei victorii importante în fața Israelului.
La rândul lor, Italia și Franța s-au impus la diferențe de peste 30 de puncte. Belgia și-a încheiat cu fruntea sus parcursul la EuroBasket, învingând-o în ultima etapă pe Polonia, iar în cel mai așteptat meci al zilei, Grecia a învins Spania, într-un final de infarct.
În urma înfrângerii suferite de naționala lui Sergio Scariolo, campioana en-titre a competiției părăsește EuroBasket pentru prima dată din faza grupelor, după un bilanț dezamăgitor de 2 victorii și 3 înfrângeri. Ibericii au câștigat doar cu Cipru și Bosnia, insuficent pentru a se califica în faza eliminatorie. Aceasta poate fi numită și marea surpriză negativă a fazei grupelor.
După ce ieri am aflat primele patru dueluri din optimile de finală, astăzi, 4 august, a fost stabilit tabloul complet, după cum urmează:
Începând cu faza eliminatorie a EuroBasket, toate meciurile vor avea loc în Letonia, la Riga.
*Foto:Fiba.basketball
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Alți doi jucători străini din LNBM, convocați la naționalele lor
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Fenerbahçe câștigă pentru a treia oară consecutiv Cupa Turciei.VIDEO
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!