Ionuț Bâscoveanu, noul antrenor principal de la Rapid București
15 ore în urmăPetrolul Ploiești acuză arbitrajul, după meciul cu CS Vâlcea
19 ore în urmăReacția lui Dan Ioan, după victoria cu CSM Oradea
19 ore în urmăTeafale Lenard se desparte de FC Argeș Pitești
22 ore în urmăEuroliga: Un nou sistem pentru Final-Four și vânzarea biletelor la ediția din 2026
1 zi în urmă
Kormend a început cu o înfrângere aventura din FIBA EuroChallenge. Formaţia din vestul Ungariei a cedat la Timişoara, 65-75. Oaspeţii au condus în primele minute, dar apoi au fost într-o permanentă cursă de urmărire. Deşi au recuperat un deficit de 14 puncte şi s-au apropiat la doar 4 lungimi în ultimul sfert, maghiarii au cedat în final la 10 puncte.
Antrenorul secund Tamas Hencsey, care i-a luat locul fostului principal, a recunoscut înfrângerea echipei sale.
Am pierdut meciul pentru că am fost depăşiţi la recuperări. De asemenea, am făcut unele greşeli stupide în apărare. Am ratat unele aruncări simplu şi probabil de asta au câştigat la 10 puncte. Timişoara a avut un avantaj important că a putut juca cu şase străini. Noi avem doar 3. Asta i-a ajutat să schimbe mai multe sisteme de joc. Diferenţa dintre cele două echipe e dată de numărul de jucători străini.
Tehnicianul celor de la Kormend nu îi dă însă şanse Timişoarei de a merge mai departe.
Cred că Oldenburg şi Szolnok se vor califica mai departe din această grupă.
Kormend va juca etapa viitoare în compania conaţionalilor de la Szolnok.
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
Cum poate U-BT Cluj să încheie sezonul regulat din EuroCup pe locul 4
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Reacție fermă după eșecul de la Manresa: „Totul s-a schimbat după acel faul...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!