Stiri

The Redeem Team, documentarul despre naționala SUA din 2008, a fost lansat

În 24 august 2008, Wukesong Indoor Stadium din Beijing, China, a găzduit finala probei de baschet masculin a Jocurilor Olimpice. Statele Unite ale Americii și Spania au oferit o partidă excelentă, considerată una dintre cele mai bune din istorie, iar după o luptă acerbă, americanii au obținut victoria (118-107) și, implicit, medaliile de aur.

Acea echipă a Statelor Unite, din care făceau parte superstaruri precum Kobe Bryant, LeBron James, Dwayne Wade, Carmelo Anthony, Chris Paul, Dwight Howard sau Deron Williams, a rămas cunoscută drept ”The Redeem Team”.

Chiar dacă pronunția acestei porecle este similară cu cea a naționalei SUA de la Jocurile Olimpice organizate în Barcelona în 1992 (”The Dream Team”), cele două echipe nu trebuie confundate. Michael Jordan, Magic Johnson, Larry Bird, alături de alți baschetbaliști excelenți, au dominat proba de baschet la JO din 1992, însă acea victorie a dus la popularizarea baschetului pe întreaga planetă iar, treptat, distanța dintre americani și spanioli, australieni sau lituanieni a scăzut tot mai mult.

În 2008, naționala SUA venea după două eșecuri care au produs o mare vâlvă în presa americană. La Jocurile Olimpice din Atena (2004), americanii au fost eliminați în semifinale de Argentina, în timp ce, la Campionatul Mondial din Japonia (2006), aceștia au avut aceeași soartă în fața Greciei.

După două medalii de bronz la competițiile majore de baschet ale lumii, Statele Unite ale Americii nu își mai permiteau să rateze încă o dată cea mai înaltă treaptă a podiumului. Sub comanda lui Mike Krzyzewski, s-a construit o națională puternică, în care ego-urile au fost aduse la un loc și puse în folosul echipei iar, cu o atitudine diferită de cea din anii precedenți, americanii și-au stabilit obiectivul: aurul la JO din Beijing (2008).

Povestea ”The Redeem Team” a constituit subiectul unui documentar cu același nume, lansat în urmă cu două zile, în 7 octombrie, pe Netflix. Produs de Dwayne Wade, LeBron James și colaboratorii acestora, documentarul oferă o mică incursiune în culisele uneia dintre cele mai bune echipe de baschet care a pășit vreodată pe teren.

Apar informații despre succesul SUA la Jocurile Olimpice, despre naționala din 1992, despre eșecurile din 2004 și 2006 dar și despre cum Jerry Colangelo și Coach K au reușit să readucă naționala americană în vârful baschetului mondial.

Un pas important a fost recrutarea lui Kobe Bryant în lotul național. Acesta a tratat experiența cu maximă seriozitate și, prin dedicarea și efortul său, a setat un exemplu pentru coechiperii lui. MVP-ul din 2008 a colaborat excelent cu LeBron James și împreună au condus naționala Statelor Unite atât la AmeriCup 2007, cât și la JO 2008.

Dacă cei doi au dat tonul pe teren, legendarul Coach K a fost liderul din afara terenului. Acesta s-a asigurat încă de la început că elevii săi nu vor mai trata niciun adversar cu superioritate, reușind prin invitații pe care îi aducea să le vorbească superstarurilor NBA să își motiveze excelent jucătorii.

Drept consecință, SUA a făcut un turneu foarte bun, și-a dominat fiecare adversar și, în cele din urmă, a învins Spania, obținând medalia de aur. Dwayne Wade, cu 27 de puncte, a fost cel mai bun marcator al actului decisiv, în timp ce, din tabăra adversă, s-a remarcat Rudy Fernandez.

După Jocurile Olimpice din 2008, naționala SUA a reușit să câștige aurul și la următoarele trei ediții, ajungând în prezent la un total de 16 titluri în proba masculină a JO. Așadar, ”The Redeem Team” a reprezentat începutului unei noi ere dominante pentru Statele Unite ale Americii.

*foto: John Huet/IOC/Netflix

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate