Bogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
31 minute în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
17 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
18 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
19 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
19 ore în urmă
Echipa care evoluează în campionatul Greciei, PAOK Salonic, l-a înregimentat direct din propria acadamie de baschet pe Thomas Kottas. Promițătorul pivot grec a semnat pe o perioadă de trei ani cu „alb-negrii”, fiind primul său contract ca și profesionist.
În vârstă de 18 ani, cu o talie impunătoare, de 204 centimetri, este unul dintre cei mai promițători baschetbaliști din Grecia. Și-a petrecut ultimele trei sezoane la echipa de tineret a celor de la PAOK Salonic.
Și-a făcut debutul ca și profesionist anul trecut, atât în Eurocupă cât și în campionatul elen de baschet. Este membru al naționalei de juniori a Greciei, reușind cu această reprezentativă să obțină în 2014 poziția a patra la Campionatul European U18.
*Foto: teamonthree.com
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!