O partidă din NBA a fost amânată după ce un agent ICE a împușcat un bărbat în timpul protestelor
6 ore în urmăClasamentul în Euroligă s-a divizat
12 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
15 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
1 zi în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
1 zi în urmă
Final Four-ul Euroligii nu este singurul eveniment de mare amploare ce se desfăşoară în aceste zile la Milano. Sub aceeaşi egidă, sâmbătă şi duminică, are loc clinicul internaţional de antrenori al Euroligii la care participă, din postura de lectori, antrenorul naţionalei de seniori al Spaniei, Juan Antonio Orenga, antrenorul asistent de la Orlando Magic, Brian Hill, antrenorul naţionalei de seniorial Croaţiei şi antrenorul formaţiei Cedevita Zagreb, Jasmin Repesa respectiv antrenorul de seniori al Italiei, Simone Pianigiani.
Aproximativ 100 de tehnicieni, din peste 29 de ţări precum SUA, Quatar, Kuweit, Austria, Senegal, Somalia, Siria, Emiratele Arabe Unite, Tunisia, Egipt sau Germania, au luat parte la prima zi de cursuri. Printre aceştia s-au numărat şi trei antrenori din România, Marcel Ţenter(ex SCM "U" Craiova), Dan Calancea(Olimpia Braşov) şi Peter Eleş(CSM Satu Mare).
Clinicul se va încheia duminică dupămasă, înainte cu câteva ore de finalele Euroligii.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!