Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
5 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
6 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
13 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
14 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
14 ore în urmă
Dolomiti Energia Trento, echipa la care evoluează Denis Bădălău, a produs surpriza și a reușit să câștige pentru prima oară un trofeu major în baschetului italian. Într-un duel cu fosta echipă a jucătorului român, Olimpia Milan, elevii lui Paolo Galbiati s-au impus cu scorul de 79-63.
Startul de partidă a fost unul echilibrat, acaparat de jocul foarte bun al celor două defensive, astfel că după 10 minute, Trento conducea cu 15-14. Cele două echipe au mers cap la cap și în sfertul secund, cu un ușor avantaj pentru milanezi. Aceștia au cedat totuși controlul în ultimele minute ale reprizei, după un run de 0-10, prin care adversarii lor intrau cu un avantaj de +7 (38-31) la cabine.
Campioana en-titre din „Cizmă” nu a reușit să își găsească ritmul nici după revenirea de la cabine. Adversara acestora a păstrat piciorul pe accelerație și și-a consolidat un avantaj de două cifre până la intrarea în actul decisiv: 48-59. Avantajul creat s-a dovedit a fi suficient pentru Trento, care a reușit să își adjudece Coppa Italia printr-un succes cu scorul de 79-63.
Jordan Ford a fost cel mai bun om de pe teren, reușind să înscrie 23 de puncte. Quinn Ellis l-a urmat cu 14, în timp ce Anthony Lamb a avut 12. De partea cealaltă, cel mai valoros jucător a fost Nikola Mirotic, care a marcat 20 de puncte.
În Final Eight-ul de la Torino, Trento a început cu o victorie împotriva celor de la Reggio Emilia, scor 85-80, după o revenire impresionantă în actul decisiv. Câștigătoarea Cupei a avut o luptă aprigă și în semifinale, unde a învins-o pe Trieste cu 82-79.
Denis Bădălău nu a bifat vreo apariție la turneul final, el figurând ca jucător străin în acest sezon pentru Trento. În campionat, românul are o singură apariție, în care a adunat 3 recuperări și o intercepție în aproximativ șapte minute petrecute pe parchet.
În schimb, situația a stat altfel în EuroCup. Jucătorul de 19 ani a bifat șase prezențe în a doua competiție europeană cu medii de 3.8 puncte, o recuperare, 0.7 pase decisive și 0.3 intercepții în aproximativ 11 minute pe meci. Procentajele sale au fost de 50% din interior, 39% de la distanță și 100% de la linia de libere.
În urma acestui meci, Denis Bădălău se alătura lotului echipei naționale de seniori a României. El trece sub comanda lui Mihai Silvășan, în pregătirile pentru meciul din Oradea Arena, din Pre-Calificările pentru Mondialul din 2027. Acolo, tricolorii dau peste Norvegia pe 23 februarie.
*foto: legabasket.it
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!