Victorie fără emoții pentru CSM Târgu Mureș împotriva lui CSM Galați
1 oră în urmăNebojsa Vidic, înaintea meciului cu Vâlcea: „Ne jucăm șansele pe care le avem”
2 ore în urmăKoping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, a obținut al doilea succes stagional
4 ore în urmăMihai Silvășan, la meciul 500 pe banca tehnică a lui U-BT Cluj-Napoca
6 ore în urmăBorac Cacak, a cincea adversară din ABA League pentru U-BT Cluj-Napoca
6 ore în urmă
Foto: Mihai Neacşu
BCM U Piteşti a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în FIBA Euro Challenge. Argeşenii nu au avut nicio şansă, marţi seară, pe terenul celor de la Okapi Aalstar, confruntarea încheiindu-se cu scorul de 99-68 în favoarea gazdelor.
La finalul partidei Tudor Costescu nu a avut prea multe cuvinte pentru a descrie jocul modest practicat de echipa sa. Tehnicianul originar din Bucureşti a felicitat echipa gazdă declarând că elevii săi nu au avut armele necesare pentru a opri contra-atacul belgienilor.
Felicitări echipei Okapi Aallstar, au practicat un baschet foarte bun în această seară. Dacă ne uităm pe statistică remarcăm că au avut procentaje foarte bune la aruncările de două şi trei puncte. În ceea ce ne priveşte pe noi, nu am putut opri contra-atacurile ceea ce ne-a costat partida. De asemenea am avut mari probleme la finalizare. Doar cinci jucătorii au marcat din nouă rulaţi.
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
Mihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom abord...
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
CS Vâlcea 1924 obține prima victorie în FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!