Stiri

Turcia - Besiktas a învins-o și pe Galatasaray. Este în marea finală

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.05.2012

David Hawkins a avut 21, 24 și 24 puncte în victoriile lui Besiktas asupra Galatei

Besiktas Milangaz Istanbul a obținut calificarea în finala campionatului Turciei la baschet masculin - ediția 2011/12. Formația care a câștigat Cupa Turciei și FIBA EuroChallenge în acest sezon competițional a câștigat Meciul 4 al seriei cu Galatasaray Medical Park, scor 84-73. Besiktas a câștigat semifinala cu scorul general de 3-1.

Galata a început mai bine și a controlat situația pe tabela de marcaj pe toată durata primei reprize, una încheiată cu scorul de 41-35. Besiktas a revenit în joc și la încheierea secvenței a 3-a scorul era deja egal: 58-58. Pe parcursul sfertului decisiv echipa lui Ergin Ataman a dominat jocul pentru a se impune la o diferență concludentă, de 11 lungimi.

David Hawkins (foto) a avut 24 puncte și 6 recuperări fiind cel mai bun marcator al echipei sale la fiecare victorie din seria cu Galatasaray. El a depășit pragul de 20 puncte în fiecare dintre aceste meciuri.

Carlos Arroyo a terminat cu 23 puncte și 6 pase decisive, Pops Mensah Bonsu a adăugat 13 puncte și 5 recuperări, iar Zoran Erceg a avut 12 puncte pentru Besiktas. În replică, Nihad Dedovic a avut 19 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Jamon Lucas a adăugat 14 puncte, iar Huseyin Koksal a reușit 13 puncte pentru Galatasaray.

Besiktas pătrunde în finala campionatului Turciei la baschet masculin pentru prima dată după cea pierdută în sezonul competițional 2004/05. Echipa pregătită de către Ataman va încerca să cucerească al doilea titlu național din istorie și pe primul după 37 de ani.

De notat că Besiktas a dispus în sferturile de finală de campioana din sezonul trecut, Fenerbahce Ulker Istanbul, respectiv de câștigătoarea sezonului regulat în acest sezon competițional, Galatasaray.

În finală, Besiktas va da piept cu învingătoarea seriei dintre Anadolu Efes Istanbul, cea mai titrată echipă din această țară și Banvit BK. Echipa din istanbul are 2-1 la general și găzduiește Meciul 4.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!