Stiri

Turcia - Besiktas aduce un simbol pe banca tehnică

Adrian Micinic

Adrian Micinic
22.06.2012

Erman Kunter, fostul mare jucător de baschet turc, a fost numit drept succesor al lui Ergin Ataman la cârma actualei campioane a Semilunei, Besiktas Istanbul. În cursul zilei de joi (22.06), Milangaz, sponsorul echipei în sezonul 2011/12, a anunțat că se retrage de la echipă în pofida faptului că Besiktas a câștigat trei trofee în tot atâtea competiții în care a luat startul.

Primul care și-a anunțat plecarea de la Besiktas a fost însuți antrenorul. Ataman a dat curs ofertei venite de la rivala Galatasaray, club care i-a dat asigurări tehnicianului turc cu privire la faptul că își va putea construi o echipă competitivă atât în întrecerea internă cât și la nivel de Euroligă. Adică exact ce Besiktas nu mai poate oferi fără Milangaz.

Revenind la noul tehnician, Kunter are 56 de ani și preia pe Besiktas după ce în sezonul 2011/12 a lucrat în Franța, pe banca semifinalistei LNB Pro A, Cholet Basket. Kunter deține dublă cetățenie, franceză-turcă din anul 2010, atunci când a câștigat titlul de campion al Franței cu Cholet.

De-a lungul cariere de antrenor, una începută în 1994, Kunter a pregătit următoarele formații: Darüşşafaka (1994-1996), naționala Turciei (1997-2000), Galatasaray (2002-2003), Cholet Basket (2003-2004), Asvel Villeurbanne (2004-2005) și Cholet Basket (2006-2012).

Ca jucător, Kunter a evoluat pentru İTÜ (1975-76), Beşiktaş (1976-83), Eczacıbaşı (1983-86), Beşiktaş (1986-87), Fenerbahçe (1987-89), Beşiktaş (1989-91), Çukurova Sanayi (1991-92). El deține recordul absolut de puncte înscrise de un jucător într-un meci de baschet din Turcia, cu 153 puncte, din totalul echipei de 175, întâmplare ce datează din anul 1988.

Kunter a bifat 213 meciuri în tricoul echipei naționale a Turciei având un total de 3.626 puncte înscrise.

Besiktas va juca în Euroliga masculină în sezonul 2012/13 și primul pas este încurajator. A înlocuit un antrenor foarte potent și în vogă (Ataman) cu un simbol al baschetului turcesc, care a petrecut zece ani în echipamentul alb-negru în calitate de jucător. Rămâne de văzut care dintre jucătorii importanți ai echipei din sezonul trecut vor continua la Besiktas și ce nume vor putea fi atrase la o echipă care tocmai și-a pierdut sursa de finanțare.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!